„Sounds like a Book” la Galeria Artep din Iași

De aproape patru ani, Galeria Artep aduce publicului ieșean, cu predilecție, cei mai apreciați artiști vizuali români, în instalații de pictură, sculptură și fotografie coordonate de curatori pasionați, instalații corelate cu film de autor, cercetare și o abordare convergentă asupra domeniului.

Din 2020 ne-am apropiat tot mai mult și de carte, mai întâi cu volumul Mustața lui Dali, de Felix Aftene și Lucian Dan Teodorovici (Editura Polirom), apoi în 2021 cu volumul Glăjărie. Apropierea de un meșteșug, de Ștefan Câlția (publicat de Fundația Ștefan Câlția și Asociația Galeria Artep) și pregătim pentru 2022 o carte spectaculoasă inspirată de desenele lui Sorin Ilfoveanu.

De aceea ni se pare firesc să dedicăm luna martie unei expoziții de cărți-obiect care vine pentru prima dată la Iași, să inspire cititori, autori și editori deopotrivă. Colecția Sounds like a Book cuprinde mai multe volume realizate în cadrul rezidențelor omonime din ultimii trei ani, și va fi prezentată publicului ieșean în premieră de Mihai Popescu, unul dintre inițiatorii proiectului alături de Andreea Vlăduț și Andreea Popescu.

„Sounds like a Book” la Galeria Artep din Iași

Vă invităm la vernisajul expoziției „Sounds like a Book”, care va avea loc la Galeria Artep (Șoseaua Sărărie, nr. 15) joi, 3 martie 2022, ora 18:00.

Prin proiectul derulat în ultimii ani, Sounds like a Book a sprijinit cercetarea transmedială și interdisciplinară printr-o serie de ateliere și de conferințe ținute de invitați din domeniul sound artei și graphic designului. Sounds like a Book este o platformă de book making și self-publishing, care se adresează celor interesați de carte ca un mediu de expresie artistică. După cum sugerează numele ales, tema principală este reprezentarea vizuală a sunetului. De la începuturile sale, Sounds like a Book s-a concentrat pe conversia sunetului într-o carte, configurându-se, în comunitatea românească, ca prima încercare de a aduce aceste două medii împreună.

Expoziția „Sounds Like a Book”, curatoriată de Mihai Popescu, poate fi vizitată la Iași, în spațiile Galeriei Artep, în perioada 3-12 martie 2022.

„Sounds like a Book a apărut și s-a dezvoltat organic. A fost la început un proiect studențesc, apoi a evoluat într-un workshop și acum o rezidență. Sound art și self publishing sună foarte nișat, însă cele patru ediții de până acum au strâns în jurul proiectului o comunitate multidisciplinară de oameni pasionați și e în continuă creștere. Cartea sau publicația și sunetul sunt medii de expresie ce prezintă interes pentru mulți artiști și nu numai. Sounds like a Book este astăzi un open call deschis artiștilor, designerilor, arhitecților, ilustratorilor, fotografilor cu o temă, care este îndeajuns de vastă încât să nu te descurajeze de la bun început. Call-ul e bazat pe portofoliu și scrisoare de intenție și se cere interes pentru sunet și carte, nu experiență în domeniu.
Sounds like a book nu e rău deloc”, ne mărturisește Mihai Popescu.

 

ARTEP este o galerie de artă contemporană deschisă în decembrie 2018 în Iași, într-un spațiu complet regândit pentru a pune în evidență artiștii importanți ai acestor vremuri. În cei trei ani de la deschiderea sa, Galeria Artep a propus publicului ieșean o serie impresionantă de artiști vizuali, precum: Felix Aftene (2018, 2020) Ștefan Câlția (2019), Virgil Scripcariu (2019), Mark Verlan și Ghenadie Popescu (2020). În 2021 Galeria Artep s-a concentrat pe prezentarea fotografiei de autor către un public cât mai larg, cu trei expoziții semnate de Nicu Ilfoveanu, Florin Ghenade și Matei Bejenaru.

 

Parteneri: Graphomat, Fundația Ștefan Câlția, Galeria Posibilă

Search

martie, 2024