108 ani de Jean Paul Sartre

Romancier, eseist, dramaturg si fondator al unei noi scoli de idei care va fi cunoscuta ca existentialism, Jean-Paul Sartre s-a nascut in Paris la data de 21 iunie 1905. Dupa ce a absolvit Scoala Normala Superioara in 1929 cu doctoratul in filozofie, a servit Armatei Franceze intre anii 1929-1931. A influentat profund generatia care i-a urmat, in special tineretul din perioada de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, prin filosofia si opera sa literara.  

Prima sa opera literara, „La Nausée” („Greata”) cuprinzand deja in germene ideile sale filosofice de mai tarziu, in special cea a contingentei radicale a existentei, apare in 1938. In 1940, ia parte la asa-numitul „razboi ciudat”; dupa deschiderea ostilitatilor este luat prizonier de germani, dar eliberat un an mai tarziu.  

La Paris participa la cateva grupuri intelectuale de rezistenta impotriva ocupatiei germane (grupul „Socialisme et liberté” care scotea revista cu acelasi nume), activitate care a ramas necunoscuta Gestapo-ului si autoritatilor de ocupatie, astfel ca reuseste sa monteze in acei ani piesa de teatru „Les Mouches” („Mustele”, 1943), cu o tematica antiautoritara. In 1943, publica cea mai importanta opera a sa, care a pus bazele existentialismului in Franta, „L’Être et le Néant” („Fiinta si neantul”).  

In 1945, Sartre initiaza aparitia revistei literare si politice Les Temps Modernes, redactand manifestul-program impreuna cu prietenul sau Maurice Merleau-Ponty. In acei ani, Sartre inclina tot mai mult catre o ideologie de stanga sau de inspiratie marxista si manifesta (intre anii 1951 si 1954) o simpatie fata de comunism ca societate alternativa, si fata de Uniunea Sovietica, simpatie care-l indeparteaza mai apoi de o seama de prieteni, precum André Gide, Albert Camus, André Malraux.  

In 1964 refuza Premiul Nobel pentru literatura, caci „nici un om nu merita sa fie consacrat din timpul vietii”, gest care provoaca scandal. Accepta in schimb presedintia Tribunalului International, curte simbolica initiata de filozoful si militantul englez Bertrand Russel pentru condamnarea razboiului din Vietnam.  

In toamna lui 1973 devine fondatorul si conducatorul cotidianului de stanga Libération, dar sanatatea subreda ii limiteaza activitatea. Jean-Paul Sartre moare in 15 aprilie 1980 la spitalul Broussais din Paris, in urma unei embolii pulmonare. Stirea mortii sale provoaca o vie emotie in intreaga lume. A ramas faimoasa remarca unui tanar catre tatal sau la sfarsitul acelei zile: „Am fost la manifestatia impotriva mortii lui Sartre”

Sursa: www.ro.wikipedia.org
Sursa foto: www.jam-jame.blogspot.com

Search

mai, 2024