„Ouă încondeiate” pe Esplanada Palatului Culturii din Iași

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi și Asociația „ART – Meșteșugurile Prutului” Iași, invită publicul la manifestarea interactivă „Ouă încondeiate. Expoziţie. Atelier. Vânzare”, desfășurată în zilele de 20 și 21 aprilie 2024, pe Esplanada Palatului Culturii.

Cea de-a XXIII-a ediţie a acestui eveniment de tradiție,  organizat în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, readuce în atenția publicului meșteri consacrați, care vor expune ouă încondeiate în diverse tehnici, obiecte cu temă religioasă (icoane, troiţe miniaturale, pistornice, cruci de mână), coşuri realizate din răchită şi din sfoară, precum și turtă dulce în forme decorative atractive, adaptate tematic.

oua incondeiate 2024_afis web

Redăm mai jos lista meșterilor populari participanți la această ediție, grupați în funcție de meșteșugul ilustrat:

 

Ouă încondeiate

  • Liliana Nichitean – Moldovița, Suceava
  • Aurica Aneci – Paltinu, Vatra Moldoviței, Suceava
  • Aurelia Ciuvercă – Paltinu, Vatra Moldoviței, Suceava
  • Elena Vereha – Paltinu, Vatra Moldoviței, Suceava
  • Geta Loba – Paltinu, Vatra Moldoviței, Suceava
  • Rodica Bărdăhan – Paltinu, Vatra Moldoviței, Suceava
  • Florentina Piticari – Paltinu, Vatra Moldoviței, Suceava
  • Maria și Ion Gorban – Lupcina, Ulma, Suceava
  • Ileana Hotopilă – Lupcina, Ulma, Suceava
  • Maria Zinici – Rădăuți, Suceava
  • Doina Moroșan – Horodnic de Sus, Suceava
  • Celica Nistor – Rogojești, Mihăileni, Botoșani
  • Ana-Maria Zăbavă și Ecaterina Zăbavă – Parohia Bodești, Scânteia, Iași
  • Gianina Ursu – Iași
  • Lia Diana Buzenchi – Iaşi

 

Împletituri din nuiele și din fibre textile

  • Valentin Matraș – Vorona, Botoșani
  • Ema Pavăl – Plopeni, Suceava
  • Silvia Cozmîncă – Iași

 

Icoane

  • Cecilia Hăisan – Piatra Neamț, Neamț
  • Valentina Acasandrei – Iași

 

Prelucrarea lemnului

  • Cramariuc Florin – Șcheia, Suceava
  • Apalaghiei Sonia și Maricel – Hulub, Dângeni, Botoșani

 

Turtă dulce

  • Andrei Onu – Bascov, Argeș.

 

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc sâmbătă,  20 aprilie 2024, de la ora 13.00.

Search

aprilie, 2024