„Iași Music Experience” – 200 artiști, 3 zile de festival

În perioada 29-31 august 2023, Iașul va fi gazda celei de-a doua ediții a festivalului de muzică „Iași Music Experience”, unde accesul va fi gratuit. Organizat de Asociația Excelență pe Portativ în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, evenimentul aduce împreună artiști consacrați și tineri pasionați de muzică într-o combinație unică de creație și exprimare artistică.

„Iași Music Experience devine astfel o platformă vibrantă de întâlnire între muzicieni și iubitori ai artei muzicale, oferind un spectacol impresionant și variat pe parcursul celor trei zile. Și această ediție unește generații prin sunet și creație muzicală. Suntem entuziasmați să ne bucurăm împreună de aceste concerte ce vor celebra diversitatea muzicală și talentul local susținute de comunitatea locală”, a precizat Petran Paveliuc, coordonatorul festivalului.

Afis Iasi Music Experience

Festivalul va debuta în prima zi cu competițiile Romanian Guitar Contest (orele 10-13) și Romanian Bass Contest (orele 14-17) desfășurate pe scena „Gaudeamus” a Casei de Cultură a Studenților din Iași. Aceste competiții promovează tineri chitariști din România aflați la început de carieră. De la ora 19:30 va avea loc „Gala Laureaților” concursurilor și mini concert susținut de câștigătorii Romanian Guitar Contest și Romanian Bass Contest 2022 – Alex Cherecheș (Butterfly Effect), Vlad Parfenie (Trupa Archvile ) și Alex Ghiță (Trupa Synergy), iar seara se va încheia cu un concert live susținut de Opis Band, ce începe la ora 20:30.

A doua zi, pe 30 august, de la 18:30, Parcul Expoziției din Copou va fi gazda unui concert muzical live Muzică de Film „The Greatest Showman”, susținut de tinerii de la Petran Music School și Corul de Copii al Municipiului Iași, sub îndrumarea dirijorului Raluca Zaharia. Începând cu ora 19:30, trupele emergente precum „The Highers”, „Butterfly Effect”, „Drunken Owls” și „Archvile” vor împărtăși creații proprii, aducând diversitate în muzica locală. Seria de concerte se încheie în același stil remarcabil cu prestația trupei ieșene „ReTrebled”, ce începe la ora 20:30.

„Iubitorii de muzică sunt invitați să se alăture acestei sărbători muzicale și să împărtășească energia și bucuria alături de artiștii noștri. În cadrul festivalului vor avea ocazia să asiste la concerte memorabile, să descopere noi talente și să se alăture în aplauzele entuziaste pentru artiști”, a spus Petran Paveliuc, coordonatorul festivalului.

Ultima zi a festivalului, 31 august, aduce a doua ediție a evenimentului Toboșariada, un spectacol dedicat pasionaților de tobe. De la ora 18:00, muzicianul toboșar Fernando Drăghici va deschide seara cu un set de tobe impresionant, urmat de un show live în Parcul Expoziției din Copou, începând cu ora 19:00, tinerii talentați din Iași, împreună cu experți și artiști specializați în percuție, vor lua parte la o demonstrație impresionantă a abilităților lor. Publicul va fi captivat de un nou show artistic ce va include 70 de seturi de tobe live.

Iași Music Experience  reprezintă o experiență muzicală extraordinară creată cu pasiune și dedicare de către o comunitate unită de iubirea pentru sunete și ritmuri. De la tineri talentați la artiști profesioniști, de la creații proprii la reinterpretări magistrale, acest festival aduce împreună o varietate de genuri și stiluri muzicale, demonstrând cât de captivantă poate fi lumea sunetelor.

Search

decembrie, 2024