Recrutări voluntari pentru FILIT 2023

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT, ce va avea loc în perioada 18-22 octombrie 2023, lansează apelul de recrutare a voluntarilor. Înscrierile se pot face completând formularul disponibil pe site-urile www.filit-iasi.ro și www.muzeulliteraturiiiasi.ro , până la data de 30 august 2023.

Filit 2023 - call voluntari

Pe parcursul lunii septembrie, voluntarii selectați vor fi contactați de către organizatori, apoi vor participa la sesiunile de pregătire și instruire. Voluntarii vor lucra alături de echipa de organizare în perioada premergătoare festivalului şi în timpul acestuia, în departamentele: Invitați, Evenimente, Serile FILIT, Casa FILIT 1 & 2, Comunicare & Promovare, Foto-Video. Printre criteriile de selecție se numără disponibilitatea de timp, cunoașterea uneia sau a mai multor limbi străine, vârsta (+16) și experiența anterioară de voluntariat.

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași  este un proiect cultural organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și finanțat de Consiliul Județean Iași. An de an, FILIT reunește în România sute de profesioniști din domeniul cultural internațional: scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti. Timp de 5 zile, în cadrul festivalului au loc zeci de evenimente, într-o gamă largă de manifestări: întâlniri cu scriitori în diverse locuri din orașul Iași, dezbateri, expoziții, concerte, nopți albe ale poeziei, ateliere și mese rotunde profesionale, evenimente dedicate în Casa FILIT, Casa Copilăriei, Casa Fantasy.

Search

mai, 2024