O nouă generație de bursieri Rotary ACADEMICA

Un nou academic înseamnă pentru mișcarea rotariană din Iași un nou prijlej pentru a suține excelența. Pentru al cincilea an consecutiv, Clubul Rotary Iaşi Curtea Domnească lansează programul de Burse Rotary ACADEMICA. Scopul proiectului este de a sprijini tinerii fără posibilităţi materiale să aibă acces la studii universitare, prin acordarea unui sprijin financiar de 1.000 de lei pe lună pe durata întregului an universitar. Bursa oferită va putea acoperi cheltuielile de cazare la cămin, masa la cantină, cărţi sau manuale de studiu, tabere de studiu etc. Bursierii vor beneficia de Programul de mentorat, adică fiecărui student îi va fi desemnat un membru Rotary, care va avea obligaţia de a îndruma şi de a sprijini activitatea studentului, atît şcolară cât şi extraşcolară, pe toată perioada în care studentul se află în programul Bursele Rotary Academica.

Devenit un program reper pentru tinerii studenți din regiune, programul se diferențiază prin faptul că identifică elite în locurile mai puțin favorizate. Departe de a fi un program social, proiectul de burse și-a propus să susțină tinerii cu rezultate remarcabile la învățătură, care provin din familii cu o situație financiară precară. Motivați și cu povești de viață impresionante, tinerii sunt adevărate modele academice și umane, fiind o adevărată provocare pentru coordonatorii programului în a selecta un număr limitat de beneficiari.

„Nu ne propunem să îndreptăm nedreptăți sistemice, vrem doar să ne îndreptăm atenția acolo unde poate mai puțini o fac în căutarea tinerilor valoroși. Știm că dincolo de precaritatea materială, se află ambiție, putere de muncă și caractere puternice. Credem că prin sprijinul nostru putem face cu adevărat o diferență în destinul academic și în desăvârșirea personală și profesională a acestor tineri, a declarat Doru Ochiuz, preşedintele Clubului Rotary Iaşi Curtea Domnească în mandatul 2022 – 2023.
_Bursele Rotary Academica 2022
Programul stă sub semnul parteneriatului, condiție esențială pentru a-i asigura continuitatea.

Programul Bursele Rotary Academica are două componente importante, una financiară și una de mentorat, ambele fiind susținute prin implicarea și dedicarea membrilor Clubului Rotary Iași Curtea Domnească, alături de partenerii și sponsorii programului, sub sloganul Rotary International: Service Above Self!, precizează Cătălin Neagu, coordonatorul programului.

Din bursier, mentor!

Ajuns în cel de-al cincilea an de implementare, programul are proprii săi alumni, unii dintre ei devenind deja mentori pentru tineri din noua generație de bursieri.

„Programul Bursele Rotary Academica mi-a influențat în mod decisiv parcursul personal și profesional. Am avut șansa să fiu selectată în acest proiect în primul an de facultate, când eram copleșită de un oraș pe care nu îl cunoșteam, de responsabilitățile financiare, de provocările studenţiei. Sprijinul financiar, concretizat lunar într-o bursă de 1.000 de lei, dublat de îndrumarea primită în cadrul programului de mentorat, m-au condus pas cu pas spre performanță academică și spre o versiune a mea pe care doar speram că o voi atinge. În prezent, am două joburi pe care le iubesc, mă implic activ în numeroase proiecte sociale, culturale si educaționale, ca membru în Clubul Rotaract Curtea Domneasca Iași, și, de curând, am devenit mentor pentru unul dintre noii bursieri din cadrul programului menționat anterior. Trăiesc din plin bucuria că pot oferi înapoi din ceea ce am primit și eu, iar acest sentiment mă alimentează cu energia necesară parcurgerii unui drum dificil, dar cu rezultate care îmi aduc, în mod constant, împlinire”, mărturisește Paula Renata Müler, masterandă în anul al II-lea la Facultatea de Litere, redactor la Editura Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, profesor de Limba și Literatura Română și bursier Rotary ACADEMICA în primii doi ani ai programului 2018-2020.

Privind retrospectiv, foștii bursieri identifică acum mai pregnant beneficiile programului.

„Anumite momente și persoane apar în viața noastră pentru a o schimba cum nici nu ne-am fi putut imagina vreodată. Rezultatul acestor întâlniri ne va surprinde peste ani pe toți, atunci când vom privi cu emoție și nostalgie în urmă, la momentele și persoanele care ne-au schimbat destinele. Astăzi, în calitate de avocat în Baroul Iași, realizez cât de mult a influențat și a consolidat programul de burse Rotary Academica, de care am beneficiat în cadrul a doi ani de facultate, activitatea mea din prezent și parcursul pe care l-am urmat”, spune și Laura Elena Ionascu, Avocat Baroul Iași și bursier Rotary ACADEMICA în primii doi ani ai programului 2018-2020.

Bursele Rotary Academica în cifre

 

Aflat în cel de-al cincilea an de implementare, programul a depășit anvergura estimată de inițiatori. Iată pe scurt cifrele proiectului (inclusiv generația 2022-2023):

  • 74 de bursieri susținuți în total
  • 000 euro – valoarea totală a burselor acordate
  • 000 lei – valoarea anuală a bursei
  • 5 universități implicate
  • Universitățiile unde studiază bursierii: Universitatea „Al.I.Cuza” – 30, Universitatea de Medicină și Farmacie – 22, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” – 16, Universitatea Științele Vieții – 5, Universitatea de Arte – 1.

Search

decembrie, 2022