Gala Zâmbet în Dar Salvați Copiii Iași 2022

Actorul, regizorul, caricaturistul și scriitorul fără egal Horațiu Mălăele va veni în Iași la Gala Zâmbet  în dar, organizată de Salvați Copiii Iași. Nici Bogdan Mălăele, fiul său, nici Radu Captari, artistul care combină măiastru folclorul clasic rusesc cu cel țigănesc nu vor lipsi de la acest eveniment caritabil al toamnei ieșene.

Invitații de la Gala Zâmbet în Dar se vor bucura de prezența celor trei vedete pe 7 octombrie 2022, în sala Chopin-Vivaldi din complexul Palas din Iași, în spectacolul „Mălăele special”. Spectacolul este presărat cu momente de emoție, texte selectate din cele mai apreciate reprezentații ale actorului. Actorul Bogdan Mălăele va sta față în față cu tatăl său, Horațiu, alături de multe glume, monologuri, momente de reflecție, poezie și muzica lui Radu Captari.

„Cauzele bune care stau la baza Galei Zâmbet în dar sunt: copiii care provin din medii de sărăcie extremă, de care ne ocupăm zilnic în centrele educaționale Salvați Copiii Iași și copiii ucraineni refugiați, sprijiniți prin Școala Mobilă. În 2021 am reușit să susținem prin proiecte de sănătate, educație, protecție și ajutor material 4.381 de copii și 1.785 de părinți. Motiv pentru care, Gala este și o formă de a spune mulțumesc celor care au fost și vin în continuare alături de organizația noastră și sprijină dreptul celor mici de a accede la șanse egale, la o lume mai dreaptă și la un viitor mai bun.”, spune Ioana Atasiei, președinte, Organizația Salvați Copiii Iași, Filiala Iași.

Aflată la a șasea ediție, Gala promite să fie o seară magică, un prilej de conectare, de voie bună și râs. Spectacolul „Mălăele special”, împreună cu licitația caritabilă și degustarea de vinuri conturează un eveniment monden aparte, în care prietenia, generozitatea și dorința de a schimba în bine lumea în care trăim animă invitații. 

 

Program:

17:00 Primirea invitaților, poze, socializare

18:30 Prezentarea impactului Salvați Copiii Iași

19:30 Licitație caritabilă

20:30 Spectacol „Mălăele special”

21:45 Networking

24:00 Mulțumiri și încheiere

Accesul la Gala Zâmbet în Dar se face pe bază de invitație, disponibilă pe Eventim: https://www.eventim.ro/ro/bilete/gala-zambet-in-dar-iasi-palas-sala-chopin-vivaldi-585566/event.html. Invitația reprezintă o donație de 250 lei pentru copiii defavorizați, fie că sunt susținuți prin centrele Salvați Copiii Iași sau sunt copii ucraineni refugiați, sprijiniți prin Școala Mobilă.

Search

aprilie, 2024