Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film editia a III-a

Ediția cu numărului trei a Festivalului de Psihanaliză și Film va avea loc în luna aprilie la Ateneul Național din Iași, de data aceasta sub genericul O călătorie în viitorul din trecut/Future in the past, expresia preferată a regretatului Ion Caramitru.

Între 8-10 aprilie 2022, Irina-Margareta Nistor, directorul festivalului, aduce la Iași, ca de fiecare dată, filme surprinzătoare și distinși invitați. Deschiderea oficială a festivalului vine cu un moment surpriză de câteva minute în avanpremieră cu ultimul rol în film al lui Ion Caramitru, profesorul prin excelență, pentru marele ecran.

Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film

„Festivalul de Psihanaliză și Film, de la Iași, Divanul și Ecranul, mă duce cu gândul la Future în the Past, cu gândul la peliculele vindecătoare și la cele necesare, fără a uita de Laika și de Cățelușii Reginei”, spune Irina-Margareta Nistor, director al festivalului.

Cinefilii vor putea urmări, timp de trei zile, filme cu subiecte profunde, care vor fi cine-interpretate de Irina-Margareta Nistor și psihanalizate de: dr. Andrea Sabbadini (online de la Londra), Ilinca Balaș, Matei Georgescu, Bogdan Cuc, Oana Paveliuc, dr. Andreea Chișu și Laura Manu (online din Italia).

Printre proiecțiile programate se numără și filmul Ashes in the Snow/Cenușa înzăpezită, difuzat în premieră absolută în România, producția Casablanca, într-o proiecție specială 80 de ani de la lansare și animația The Queen’s Corgi/Corgi, Cățeii Reginei, în variantă 3D, dublată.

Prezent pe scena Ateneului va fi și actorul Vlad Ivanov, într-un nou spectacol imaginat de Radu Rădescu, intitulat Laika și Văzduhul. Evenimentul are drept context împlinirea a 65 de ani de la primul zbor pe orbita Pământului a unui satelit artificial (Sputnik 1), dar a unei ființe vii, cățelușa Laika, la bordul lui Sputnik 2. Protagoniștii spectacolului își povestesc, pe rând, viața la persoana întâi, punând alături amintiri, impresii, dialoguri și frânturi de realitate sau de autoficțiune, toate acestea fiind însoțite de muzică originală live și proiecții video de arhivă, care potențează momentele esențiale străbătute pe parcurs de cele două personaje.

 

Biletele pentru toate evenimentele pot fi achiziționate online, de pe https://cinemaiasi.ro/psy-iasi/ sau direct de la casieria Ateneului Național din Iași.

 

Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film este, în fapt, proiecția românească a European Psychoanalytic Film Festival, care are loc la Londra. Festivalul își propune, ca în fiecare an, să orienteze publicul cu gândul, către valorile clasice și întrebările esențiale, la raportul cu cei din jur dar și cu sinele. Să faciliteze pentru participanți, un moment de reflecție – la fericire, căutarea frumosului și a evoluției, încurajarea creativității și a potențialului de fericire din fiecare dintre noi.

 

PROGRAM Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film:

Vineri, 8 aprilie 2022

Ora 18.30 | Deschiderea oficială a festivalului

*Moment surpriză de câteva minute în avanpremieră cu ultimul rol în film al lui Ion Caramitru, profesorul prin excelență, pentru marele ecran

 

Ora 19.00 | An affair to remember – El și Ea ( 1957) – (regia Leo McCarey ), 119 min – AG

Psihanalizat de Ilinca Balaș (on-line) și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor

 

 

Sâmbătă, 9 aprilie 2022

Ora 14.00 | Laika și Văzduhul – Spectacol-lectură cu muzică originală live și proiecții video

Vlad Ivanov, actor – lectură

Alin Zăbrăuțeanu – compoziție, electronice

Radu Rădescu – scenariu original, light-design, visuals

Durata: 90 min

Psihanalizat de Matei Grorgescu (on-line) și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor

 

 

Ora 17.00 |  În căutarea inginerului Dragomirescu (2022) – (regia Dragoș Zămosteanu), 80 min – PREMIERĂ – AG

Psihanalizat de Bogdan Cuc (on-line )și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor

 

Ora 19.30 | Fragii sălbatici (1957) – (regia Ingmar Bergman), 91 min – AG

Psihanalizat de Andrea Sabbadini (on-line de la Londra) și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor

 

Duminică, 10 aprilie 2022

Ora 14.00 | The Queen’s Corgi – Corgi, Cățeii Reginei (2019) – (regia Ben Staseen) – Proiecție de film pentru copii – 3D/Dublat – dublat, 85 min – AG

 

Psihanalizat de Oana Paveliuc (Master Coach NLP, Time Line Therapy™& Hipnoterapie ) și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor

 

Ora 17.00 | Ashes in the Snow – Cenușa înzăpezită (2018) – (regia Marius A. Markevicius) – PREMIERĂ ABSOLUTĂ ÎN ROMÂNIA, 98 min – AP 12

Psihanalizat de dr. Andreea Chițu (on-line) și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor

 

Ora 19.30 | Casablanca (1942) – (regia: Michael Curtiz) – PROIECȚIE SPECIALĂ 80 DE ANI DE LA LANSARE, 102 min – AG

Psihanalizat de Laura Manu (on-line din Italia) și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor

 

Preț bilet filme: 15 lei

Preț bilet concert-lectură: 20 lei

Search

aprilie, 2024