Festivalul de Teatru „Aurel Luca”a ajuns la a XV-a ediție

În perioada 4-5 decembrie 2021, Casa de Cultură a Studenților din Iași organizează cea de-a XV-a ediție a Festivalului de Teatru „Aurel Luca”, ce se desfășoară sub auspiciul aniversării a 43 de ani de la înființarea Teatrului Ludic, al cărui inițiator a fost Aurel Luca.

„Ediția de anul acesta se desfășoară în format hibrid, atât online cât și fizic. Ne bucurăm de faptul că reușim să susținem cât mai multe spectacole pentru publicul ieșean, dând ocazia de a se bucura de teatru în sala „Gaudeamus” a Casei de Cultură a Studenților din Iași. Dar să nu uităm și de faptul că atât în prima zi cât și în a doua zi de festival, de la ora 16:00 vom avea și spectacole transmise online pe pagina noastră de facebook.”, a declarat Bogdan Crucianu, directorul Casei de Cultură a Studenților.

Vor fi prezentate spectacole de teatru ale trupelor de studenți din Iași, Brașov, Pitești, Ploiești și Craiova, festivalul propunându-și abordări diferite ale fenomenului teatral – de la montări clasice, la puneri în scenă curajoase, de la teatrul absurdului la teatrul nonverbal – toate reunite sub semnul calității și al pasiunii pentru teatru.

Festivalul de teatru Aurel Luca 2021

„Spectacolele poartă mesaje puternice și transmit emoție, creionând un portret al fenomenului teatral tânăr, un fenomen viu, aflat în continuă schimbare”, a consemnat Andrei Ciobanu, coordonatorul festivalului.

În cadrul evenimentului aniversar vor avea loc și workshop-uri de teatru, dar și o premieră prezentată de teatrul studențesc „Ludic”, formația gazdă. Sâmbătă, 4 decembrie de la ora 19:00, în sala „Gaudeamus” a Casei de Cultură a Studenților aveți șansa de a vedea spectacolul de teatru „Rele da` bune”, în regia lui Andrei Ciobanu. Comedia prezintă problemele de cuplu, dar mai ales soluțiile pe care femeile le găsesc pentru a rezolva aceste probleme. Dacă și bărbații sunt de acord cu aceste soluții, vă invităm să aflați la premiera spectacolului. Din distribuție fac parte: Adrian Pricope, Iustina Hrisafopol, Ionuț Veleșcu, Ilona Dănilă, Radu Știrbu și Daniela Dașchevici.

 

Program festival

Sâmbătă, 4 decembrie:

Ora 12.00 – sala „Aurel Luca” – Workshop „Marioneta. Un actor total”;

Ora 16.00 – Online – Casa de Cultură a Studenților din Ploiești – Teatrul Studențesc „Moft” – „Femeie, ochi alunecoși, inimă zburdalnică”, adaptare după Ion Luca Caragiale, Regia Antoneta Trifu;

Ora 18.00 – sala „Gaudeamus” – Casa de Cultură a Studenților din Brașov – Trupa „Bacteria H” – „Mama e numai una”, de Nicoleta Ionescu, Regia George Ciobanu;

Ora 19.00 – sala „Gaudeamus” – Casa de Cultură a Studenților din Iași – Teatrul Studențesc „Ludic” – Premiera „Rele da`bune”, Regia Andrei Ciobanu.

 

 

Duminică 5 decembrie:

Ora 10.30 – sala „Aurel Luca„ – Workshop „În culise – detalii tehnice esențiale”;

Ora 12.00 – sala „Aurel Luca” – Workshop „În culise – detalii tehnice esențiale”;

Ora 16.00 – Online – Casa de Cultură a Studenților din Craiova, Trupa de teatru „Face Act” – „NOUĂ”, Regia Mirela Disa;

Ora 18.00 – sala „Gaudeamus” – Casa de Cultură a Studenților din Pitești – Compania studențească de teatru „Sganarelle” – „Și cu violoncelul ce facem”, de Matei Vișniec, Regia Bogdan Cioabă;

Ora 19.00 – sala „Gaudeamus” – Casa de Cultură a  Studenților din Pitești – Compania studențească de teatru „Sganarelle” – „Ultimul pact”, de Oana Maria Cajal, Regia Bogdan Cioabă

Accesul la spectacolele din cadrul festivalului se realizează pe bază de invitații, ce pot ridicate la intrarea în sală. Dat fiind contextul pandemic, vă reamintim că organizăm evenimente în regim fizic, la o capacitate redusă, conform restricțiilor impuse de autoritățile competente. Conform prevederilor în vigoare, pot participa la eveniment doar persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. Purtarea măștii de protecție este obligatorie pe toată perioada evenimentului.

Search

decembrie, 2024