Două filme românești cu premiera în mai

Cinematografia românească pregătește luna aceasta două premiere. Este vorba despre ”Cap și pajură” în regia lui Nicolae Constantin Tănase și despre documentarul ”Guvernul copiilor”, cel din urmă anunțat ca producție de văzut în 3D.

Despre ”Cap și pajură” tradus pe englezește ”Heads and Tails” trebuie să știm că nu este recomandat spectatorilor cu vârsta mai mică de 15 ani și asta pentru că filmul prezintă importante scene violente, puternice emoțional și cu sugestii trasate în orizontul sexualității. În urma unui accident într-un bar, Laurențiu se lovește grav la cap, dar refuză tratamentul așteptând întoarcerea fratelui său din Germania, căruia trebuie să îi mărturisească ceva extrem de important. O perspectivă intimă asupra ultimei zile din viața lui Laurențiu, încercând să recompună piesele de puzzle privind temerile și deciziile care au dus la acest final. Din distribuție fac parte Alex Călin, Iulia Ciochină și Florin Salam, da, ați auzit bine, Florin Salam care îl interpretează pe .. Florin Salam, dar cu o prezență motivată și potrivită subiectului. ”Cap și pajură” are programată premiera pentru ziua de 10 mai, în toate cinematografele din țară.

”Guvernul copiilor” este documentarul Ioanei Mischie. Un film-proiect unic în România atât ca experiment de imaginație civică, dar și ca abordare cinematografică inovatoare, devenind primul documentar 3D românesc. În contextul în care România a împlinit de curând 100 de ani, au fost invitați 100 de copii români pentru a-și imagina următorii 100 de ani ai societății cu toate dimensiunile sale: educaționale, economice, arhitecturale, sociale, tehnologice. Un subiect provocator pentru care merită să ne notăm în calendarul vizitelor noastre la cinema data de 31 mai.

Un articol de Bianca Ioan

Search

aprilie, 2024