Rafturi din librării

Pentru cei care experimentează urbanul întocmai ca un veritabil ”flâneur”, vitrinele librăriilor sunt cu siguranță locuri de inspirație bună, mai ales în zile luminoase de primăvară. Puține momente sunt comparabile cu stările care te încearcă atunci când intri în librarii, un festin adevărat pentru ochii curioși și sursă bună pentru căutările proprii. Azi vorbim despre propuneri literare pe care deja le putem găsi pe rafturile frumos aranjate ale librăriilor de pe lângă noi.

Romanul “Luna din palat” spune povestea concubinei care a ajuns pe tronul Chinei. Tânăra Mei devine concubină și învaţă repede că îi poate atrage ateţia stăpânului în multe feluri. Asta, deşi nu iese în evidenţă nici prin înfăţişare, nici prin armele seducţiei. Mei este invidiată de restul concubinelor care o consideră indezirabilă din pricina inteligenței și a curiozității ei. Tocmai aceste calități îl atrag pe cel mai puternic bărbat din China. Totul se întâmplă într-un moment când palatul este sfâşiat între două tabere care se luptă pentru putere. Dragostea, ambiția și loialitatea pot însemna viață sau moarte pentru cea care va ajunge stăpâna tuturor. Romanul este semnat de Weina Dai Randel și a apărut la editura Nemira.

În viaţa unui cuplu este uneori necesară crearea unei distanţe, a unui spaţiu de negociere, în care să poată fi recunoscute atât punctele comune, cât şi deosebirile dintre parteneri. Jacques Salomé nu se mulţumeşte cu explicarea eşecului unei relaţii, ci oferă soluţii pentru sporirea intimităţii. ”Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun”, o carte de Jacques Salomé.

O ultimă propunere azi, un volum de proză scurtă semnat de Lucia Berlin, declarată o senzaţie literară şi o revelaţie a ultimilor ani. „Manual pentru femei de serviciu” este un volum-eveniment care cuprinde 43 de povestiri de viaţă. Titlul a apărut tipărit la  Grupul Editorial Art si poate fi gasit in librarii.

Un articol de Bianca Ioan

Search

decembrie, 2022