La multi ani, Andrei si Andreea!

Astazi il sarbatorim pe Sfantul Apostol Andrei, patronul spiritual al Romaniei, crestinatorul poporului roman. Pe langa el, conform statisticilor Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, astazi sarbatorim si 692.902 de cetateni romani, dintre care 352.496 barbati si 340.406 femei.

Din totalul romancelor, 286.592 poarta numele de Andreea, 25.397 – Andra, 20.973 – Andrea, 7.084 de femei – Andreia, 354 – Andruta si Andrusa. Majoritatea barbatilor, respectiv, 331.475, poarta numele Andrei, 12.200 – Andras, 4.212 – Andreeas sau Andreas, 3.262 – Endre, 681 – Andreiu, 23 – Andries, 13 – Andrusa si Andruta.

Revenind la Sfantul Andrei, acesta s-a nascut in Grecia si era pescar. Numele sau deriva din grecescul „Andreas”, care inseamna viteaz, barbatesc. Potrivit evangheliei lui Ioan, Andrei a fost, mai intai, apostolul lui Ioan Botezatorul, acesta trimitandu-l apoi sa-l urmeze pe Iisus Hristos. In enumerarile apostolilor, Andrei este mentionat mereu intre primii patru, fiind numit de multe ori „cel intai chemat”.

Potrivit traditiei, teologilor si istoricilor,  Sfantul Apostol  Andrei a  fost  primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci. El a murit ca martir la Patras.

Noaptea Apostolului Andrei este marcata si de unele obiceiuri, traditii, superstitii spectaculoase, de sorginte precrestina, vizand protectia oamenilor, locuintelor si a animalelor lor. Se spune ca in noaptea de Sfantul Andrei, hotarul dintre cele vazute si cele nevazute dispare, iar momentul este extrem de potrivit pentru prezicerea viitorului.

Aceasta este „Noaptea Strigoilor”, fiinte care fura mintile oamenilor, roadele din livezi si chinuiesc animalele. Strigoii sunt spirite ale celor morti, care n-au mai ajuns pe taramul de dincolo. In aceasta noapte, aceste spirite devin distrugatoare, aducand boli si nefericire. De asemenea, in aceasta noapte, fetele isi pot visa ursitul, daca isi pun sub perna busuioc sfintit.

 

Echipa InOras.ro ureaza „La multi ani” tuturor celor care poarta numele Sfantului Andrei sau derivate de la acesta si le doreste distractie placuta!

Search

mai, 2024