„Ziua mea la Toma Cozma”

Sâmbătă, 28 august a.c., începând cu ora 8.00, Biserica Toma Cozma din Iași oferă copiilor doritori un dar de neuitat: o zi de tabără gratuită, pe care o vor petrece într-un ambient deosebit, în spațiile special amenajate din generosul parc parohial. Înscrieri și detalii la: tel. 0752 314 837 (Dumitrița) sau 0741 706 602 (Vasilica).

„În percepția omului contemporan, greu se pot asocia termeni precum „vacanță”, „tabără”, „distracție” cu aglomerația urbană sau cu manifestarea religioasă specifică unei comunități eclesiale. Ori, tocmai aceasta a devenit o provocare pentru noi. Ne-am propus să oferim copiilor o zi de vacanță în condiții urbane la Biserica Toma Cozma. O zi în care să se bucure unii de alții, să poată petrece ca într-o tabără,  momente de bucurie, de împlinire personală, de comuniune sufletească.

Biserica Toma Cozma

Am ales această zi de sfârșit de săptămână, în care deja se simte atmosfera sărbătorii duminicale, în dorința de a pune în evidență bucuria de a fi împreună, de a ne manifesta și a realiza ceva, care să pună în valoare calitatea de creștin în spațiul social actual. În acest scop, cu participarea câtorva voluntari de suflet, vom încerca să dăm un impuls spiritului creativ al copiilor, prin cele trei ateliere: teatru, engleză și pictură, care vor funcționa în această zi. Ne dorim în acest mod să-i convingem că apropierea de Biserică și de frumusețile duhovnicești, poate deveni suportul unei vacanțe reușite.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca toate aceste momente de împreună-lucrare să transforme „ziua mea” în „ziua noastră” petrecută în mod instructiv și ziditor de către copiii care vor veni la  Biserica Toma Cozma”, a afirmat Părintele Paroh Mihai Mărgineanu.

„Doresc a începe prin a mulțumi tuturor celor care fac posibilă această întâlnire.

Ziua de 28 august va fi o bucurie pentru Biserica Toma Cozma, motiv pentru care așteptăm copiii doritori să ne fie alături.  Vom avea parte de trei ateliere, vom viziona un film, iar tabăra se va încheia cu o vânătoare de comori.

Așa cum multă lume știe, în zilele noastre se pierde esența copilăriei și a inocenței. Ne propunem ca participanții din tabără să aibă parte de o zi specială, memorabilă și să plecăm cu toții mai încărcați sufletește la sfârșitul zilei. Pentru mine, acesta este și un bun prilej de a lega prietenii și de a ne cunoaște mai bine unii cu alții.      

Am credința că Bunul Dumnezeu ne va ajuta să ne desfășurăm într-un mod plăcut această manifestare” a menționat Dumitrița Călugăru, coordonatorul proiectului.

Liturghia după Liturghie cred că a fost și rămâne una dintre temele centrale în jurul căreia viața noastră trebuie să se axeze pentru a căpăta sens cu adevărat. Participarea la Sfânta Liturghie trebuie să aibă în mod firesc și o extensie în viața noastră socială, altfel, riscă să rămână la nivelul unui pietism superficial, sau să cadă în formalism steril. Iar implicarea noastră în viața societății trebuie să fie cât mai activă și variată. Acesta a fost și este obiectivul pe care îl avem în atenție prin toate activităţile culturale, sociale, misionare desfășurate la Parohia Toma Cozma din Iași, încât cei care participă alături de noi să se simtă cu adevărat ca într-o familie”, a completat Vasilica Onofrei, Voluntar Specialist Relații Publice.

Toți cei interesați de activitățile desfășurate la Biserica Toma Cozma din Iași, sunt invitați să urmărească site-ul parohiei www.parohiatomcozma.ro, precum și pagina de facebook: Biserica Toma Cozma sau să facă o vizită pe colina Copoului, în str. Toma Cozma, nr. 41.

Search

noiembrie, 2024