Reclame scrise de copii și reacțiile publicului

De Ziua Internațională a Literației, PEPCO a invitat câțiva copii din satele din România să scrie reclame la rechizite pe internet, pentru a vedea cu toții o realitate de care, poate, nu eram conștienți. Cu această ocazie, Fundația Noi Orizonturi și Teach for Romania trag un semnal de alarmă despre rămânerile în urmă la învățarea citit-scrisului ale copiilor din mediile vulnerabile, accentuate în timpul pandemiei.
Pe scurt, literația este o competență complexă, care se compune din identificarea, înțelegerea, exprimarea, crearea și interpretarea conceptelor, sentimentelor, faptelor și opiniilor, atât oral, cât și în scris.

„Visul meu e să apar l-a televizor s-ă zic ân fiecare seară știrile și tot ce se întâmplă în lume”, scrie Maria, de 10 ani.
6 din 10 copii din medii defavorizate nu se descurcă să citească și să scrie când termină școala primară.
Conform statisticilor oficiale, se pierde aproape un sfert dintr-o cohortă școlară în mediul rural din cauza sărăciei. Șase din zece copii de la sate învață într-o școală fără bibliotecă (World Vision, 2021). Nu au cărți acasă și nici părinți care să îi ajute la teme. Se vorbește mult despre rezultatele testelor PISA, abandon școlar și efectele școlii online din timpul pandemiei, însă avem nevoie să înțelegem ce se întâmplă încă din primii ani de educație pentru a avea o intervenție de succes, mai ales acolo unde provocările sunt foarte mari, și anume în mediile dezavantajate din România.
„Din experiența noastră în lucrul cu elevii, știm că decalajele de la pornire dintre copiii din diferite medii socio-economice cresc cu timpul. Pentru stoparea creșterii și pentru reducerea acestor decalaje este nevoie de învățare diferențiată până la personalizarea sprijinului, în unele cazuri. Noi, Fundația Noi Orizonturi și Teach for Romania, am elaborat și testat o serie de materiale care sunt resurse educaționale deschise, pentru copii și profesorii lor, care vin în sprijinul dezvoltării competenței de literație. Pentru profesori am dezvoltat cursul video „Toți copiii citesc” prin care demonstrăm pas cu pas cum se realizează o bună cunoaștere a abilităților de citire la cei mici, precum și modalități de intervenție bine țintite pentru a reduce rămânerile în urmă ale copiilor din medii vulnerabile.
În urma dezvoltării și utilizării unor resurse didactice destinate special copiilor și învățătorilor de clasă pregătitoare din medii vulnerabile, am constatat progrese semnificativ mai bune la citire la elevii cu care s-au folosit aceste resurse decât la cei din medii socio-economice asemănătoare unde nu s-au folosit resursele create. Această constatare ne încurajează să diseminăm resursele deschise create pentru a ajunge la cât mai multe școli din comunități dezavantajate. Numai în acest an școlar, ne propunem să avem intervenții personalizate pentru peste 2000 de copii din ciclul primar.
Avem nevoie de instrumente și demersuri fundamentate științific care să fie folosite cu pricepere de fiecare profesor, cu precădere în școlile care deservesc comunități cele mai vulnerabile și suntem recunoscători partenerului nostru strategic, PEPCO România, care a sprijinit dezvoltarea proiectului Școli cu scLipici.” – Alina Răducanu, Teach for Romania, și Maria Kovacs, Fundația Noi Orizonturi.

Reclame scrise de copii și reacțiile publicului
„De mai bine de trei ani am pus umărul la un proiect în care credem cu tărie: susținerea literației în rândul copiilor din medii vulnerabile. Alături de Teach For Romania și Fundația Noi Orizonturi, parteneri recunoscuți pentru eforturile lor în dezvoltarea de programe educaționale, am vrut să atragem susținerea și empatia publicului printr-o campanie care să stârnească discuții, dar și să explice celorlalți cu ce se confruntă, zi de zi, copiii care au dificultăți în a scrie și a citi. În acest scop, am acceptat, din postura de brand cu o comunitate puternică și vocală în social media, să-i lăsăm pe elevii de la sate să scrie reclamele într-o perioadă importantă pentru publicul nostru: începerea anului școlar. Comentariile nu au ezitat să apară și oamenii au fost receptivi la mesajul nostru. Ne dorim ca, împreună, să facem mai mult și să continuăm eforturile de susținere a educației elevilor din comunitățile defavorizate. De aceea, e important ca și publicul să ne fie alături, să trimită mesaje de încurajare pentru cei mici și să doneze 2 euro lunar la 8845 cu textul CITESC. Împreună putem ajuta o generație să fie mai bună”, adaugă Bogdan Grigoriu, Operations Manager PEPCO România.
În anul școlar trecut, Fundația Noi Orizonturi și Teach for Romania au oferit sprijin personalizat la peste 2000 de elevi din mediul rural, care au participat la laboratoare de literație și școli de vară, pentru a ajunge să citească și să scrie la nivelul vârstei lor. Hai să continuăm misiunea și anul acesta.
Ajută-ne să oferim fiecărui copil din România șansa de a citi. Fii parte din efortul lor de învățare. Sprijină și tu programul #ȘcolicuscLipici. Trimite CITESC prin SMS la 8845 și donează 2 euro lunar și ajută-ne să ajungem la peste 2000 de copii în acest an școlar cu materiale adaptate vârstei lor. Împreună le putem oferi tuturor copiilor din România șansa să citească și să scrie.

Search

octombrie, 2022