Festivalul Bucurie în Mișcare ajunge in Iasi.

Bucurie în Mișcare, cel mai amplu program de promovare al sportului de masă din România, împlinește în 2022, 10 ani de activitate. În primul deceniu am oferit unui milion de oameni – copii, tineri și adulți – un spațiu unde să experimenteze bucuria sportului individual și organizat, cu impact pozitiv pe multiple planuri, în sute de comunități din România și Republica Moldova.

bucurie in miscare

Festivalul Bucurie în Mișcare, organizat de Asociația 11even cu sprijinul Kaufland România, ajunge weekendul acesta la Iași. Împreună cu partenerul local de organizare, Asociația Moldavia, am pregătit o mulțime de jocuri și activități, demonstrații sportive, dansuri și arte marțiale, concursuri pentru gașca de prieteni și pentru întreaga familie, terenuri de badminton, minifotbal și volei, panou de escaladă, precum și workshop-uri cu experți în sport și nutriție în cadrul zonei #rutinademișcare. Rutina de Mișcare este manifestul nostru pentru un stil de viață sănătos, pe care îl promovăm atât în cadrul evenimentelor, cât și online, printr-o campanie care scoate la lumină poveștile a 100 de oameni din țară, indiferent de vârstă, sex sau ocupație, care includ mișcarea în rutina lor zilnică. Cele 100 de povești vor fi postate în decursul anului 2022 pe paginile de Facebook și Instagram ale programului Bucurie în Mișcare România și pe site-ul www.bucurieinmiscare.ro și au rolul de a ne inspira să alegem mișcarea, zi de zi.

În Iași, programul celor 2 zile de festival Bucurie în Mișcare este următorul:

SÂMBĂTĂ, 11 IUNIE

 

SCENĂ

10:30-11:00  Magic Boys – Fotbal

11:00-11:30  Clubul Sportiv Municipal Iași

11:30-12:00  Clubul Sportiv Municipal Iași

12:00-12:30  Clubul Sportiv Municipal Iași

12:30-13:00  Clubul Sportiv Municipal Iași

14:30-15:00  Artipic – Jonglerii

15:00-15:30  Bell ART – Salsa & zumba

15:30-16:00  Tazu Dance – Street dance

16:30-17:00  Hometown – Street dance

17:00-17:30  Kangoo Jumps National

17:30-18:00  Kangoo Jumps National

18:00-18:30  Kim Ho Dao – Arte marțiale QKD

18:30-19:00  Oxygen Sports Center – Zumba de grup

19:00-19:30  Quasar Dance – Street dance

 

ATELIERE

10:00-12:00  Iași Club de Biciclete

11:00-12:00  SVAIS – Prim-ajutor

15:00-16:30  Împletit codițe & Facepainting

15:00-16:30  Artipic – Atelier jonglerii

16:30-18:00  Jocurile bucuriei (traseu)

18:00-19:00  Jocuri Erasmus+

 

COMPETIȚII

10:00-12:00  Fun Basket

11:00-12:00  Mini-fotbal

15:00-16:00  Tenis cu piciorul

16:00-17:00  Dartz fotbal

17:00-18:00  Tir cu arcul

18:00-19:00  Jocuri Exatlon

 

DUMINICĂ, 12 IUNIE

SCENĂ

 

10:00-10:30  AtletIS – Alergatul corect

10:30-11:00  Magic Boys – Fotbal

11:00-11:30  Clubul Sportiv Municipal Iași

11:30-12:00  Clubul Sportiv Municipal Iași

12:00-12:30  Clubul Sportiv Municipal Iași

12:30-13:00  Clubul Sportiv Municipal Iași

14:30-15:00  Artipic – Demonstrație cu poiuri

15:00-15:30  Quasar Dance – Street dance

15:30-16:00  Magnitude Dance

16:00-16:30  Odette Academy – Balet

16:30-17:00  Hometown – Street dance

17:00-17:30  Taekwon-do “Top Team”

17:30-18:00  Capoeira Brasil Iași

18:00-18:30  Bell ART – Salsa & zumba

18:30-19:00  Oxygen Sports Center – Zumba de grup

19:00-19:30  Închiderea festivalului

 

ATELIERE

 

10:00-12:00  Iași Club de Biciclete

11:00-12:00  SVAIS – Prim-ajutor

15:00-16:30  Împletit codițe & facepainting

15:00-16:30  Artipic – Atelier poiuri

16:30-18:00  Jocurile bucuriei (traseu)

18:00-19:00  Jocuri Erasmus+

 

COMPETIȚII

 

10:00-12:00  Fun Basket

11:00-12:00  Mini-fotbal

15:00-16:00  Tenis cu piciorul

16:00-17:00  Dartz fotbal

17:00-18:00  Tir cu arcul

18:00-19:00  Jocuri Exatlon

 

Evenimentul are loc între 11 și 12 iunie, în Parcul Expoziției. Accesul și participarea sunt gratuite. 

Despre Bucurie în Mișcare

 

Construim comunități mai puternice, mai sănătoase, mai fericite

 

Nu facem suficientă mișcare – mai mult de jumătate dintre români sunt obezi sau supraponderali și peste un milion suferă de boli metabolice. După doi ani de izolare din cauza pandemiei, trebuie să reînvățăm să ne conectăm – socializarea din curtea blocului sau de pe uliță a fost înlocuită de rețele sociale virtuale. Nu mai apreciem activitățile în aer liber – în România, un copil petrece aproape 23 de ore pe săptămână în faţa unui ecran (calculator sau televizor).

 

Programul Bucurie în Mișcare s-a născut pentru a ne aminti că și cele mai complicate probleme au soluții simple și se bazează pe faptul că comunitățile care participă la sport și recreere dezvoltă legături sociale puternice, sunt locuri mai sigure, iar oamenii care trăiesc în ele sunt, în general, mai sănătoși și mai fericiți decât comunitățile în care activitatea fizică nu este o prioritate.

Search

aprilie, 2024