Raliul Iasului 2020 ce nu trebuie sa ratezi.

De joi, 3 septembrie, până sâmbătă, 5 septembrie, Iașul devine capitala motorsportului românesc. Caravana Campionatului Național de Raliuri Betano ajunge la singura etapă din zona Moldovei în actualul sezon. Este a patra etapă a întrecerii autohtone, una cu suficiente puncte de atracție, în ciuda perioadei pandemice pe care o traversăm. Chiar dacă lipsește SuperSpeciala, pasionații pot urmări evoluția echipajelor favorite pe probe, respectând, desigur, măsurile impuse de organizatori și autorități, în special cele de distanțare socială. Iată momentele de neratat la ediția 2020  Raliul Iașului.

 

 

  1. Parada bolizilor în centrul Iașului

Prezentarea echipajelor a fost, de-a lungul timpului, unul dintre momentele gustate atât de sportivi, cât și de fanii sporturilor cu motor. La ediția din 2020 a Raliului Iașului, motive bine întemeiate și arhicunoscute au schimbat planurile organizatorilor. Joi seara, începând cu ora 19.00, toate mașinile de concurs și cele ale oficialilor vor defila prin oraș, iar participanții vor fi prezentați intr-un mod atipic

Traseul paradei a fost ales astfel încât echipajele să ajungă prin mai multe zone cunoscute ale orașului, multe dintre acestea încărcate de istorie, atât a orașului, cât și a raliului. Itinerariul este următorul: Palatul Culturii – Strada Elena Doamna – Târgu Cucului – Bulevardul Independenței – Fundație – Bulevardul Carol I – Rond Agronomie – Strada Arcu – Strada Gării – Râpa Galbenă – Pasaj Mihai Eminescu – Bulevardul Independenței – Strada I.C. Brătianu – Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt – Palatul Culturii. Când bolizii vor trece prin fața Primăriei, numele componenților echipejelor vor fi prezentate, fără ca piloții și copiloții să mai coboare din mașinile de concurs. De asemenea, tot din motivele expuse anterior se anulează sedința foto și sesiunea de autografe.

Raliul Iasului 2020

  1. Parcul Service la Palatul Culturii

Nu se poate raliu la Iași fără ca mașinile de concurs și sportivii să nu se afle în preajma principalului punct de atracție al orașului. Timp de 3 zile, Palatul Culturii, edificiu unic în lume, va fi scos și mai mult în evidență prin găzduirea Parcului Service. Sub privirile curioșilor și pasionaților, zeci de mecanici iși vor dovedi priceperea astfel încât setup-ul mașinilor de concurs să fie perfect pentru macadamul de pe cele 3 probe distincte ale competiției. Organizatorii vor amenaja în imediata apropiere a Parcului Service un spațiu pentru alimentație publică unde oricine poate gusta din delicioasele bucate moldovenești și o cafea bună în prezența celor mai importanți piloți din campionatul național de raliuri.

  1. Shakedown Bârnova

Etapa a patra a Campionatului Național de Raliuri are parte de un foarte necesar warm-up pentru echipaje și mașinile de concurs. Acomodarea cu macadanul ieșean se face vineri, 4 septembrie, în prima parte a zilei, cu prilejul sesiunii oficiale de teste la Bârnova.

Începând cu ora 8.30 și până la ora 13.00, participanții vor avea la dispoziție mai multe treceri pe segmentul de drum forestier din comuna ieșeană astfel încăt prima probă specială să găsescă mașinile și echipajele cât mai pregătite pentru lupta cu secundele. Din păcate, situația provocată de virsul SARS-COV-2 ne împiedică să organizăm așteptatele concursuri prin care să puteți câștiga locul în mașinile de concurs alături de piloți consacrați.

  1. Săritori spectaculoase la Dobrovăț

 

Raliul Iasului 2020 începe vineri, pe 4 septembrie, cu proba Dobrovăț. De altfel, în noua configurație, impusă de pandemie în acest an, în prima zi de concurs vor fi două treceri pe speciala celebră pentru săritorile care au atras de fiecare dată zeci de privitori. Doar că PS Dobrovăț are, din acest an, 9 km în plus, segment adăugat probei pe o porțiune înaintea startului din anii precedenți. Ați putut deja urmări imagini în clipul postat pe canalele oficiale de comunicare ale Raliului Iașului: Youtube, site, facebook.

Prima mașină va intra pe traseu la ora 15.43, iar a doua trecere va începe la ora 17.46. Nu vor lipsi punctele de alimentație publică în preajma săritorilor, astfel încât prezența pe probe poate fi un foarte plăcut mod de petrecere a după-amiezei de vineri împreună cu familia și amicii. Pentru cei care nu pot ajunge pe probă, există alternativa transmisiunii online care va putea fi urmărită paginile oficiale de facebook ale Raliul Iașului și Federației Române de Automobilism Sportiv.

 

  1. Viraje ca-n WRC la Cioca Boca

A doua zi de concurs propune parcicipanților patru probe speciale. Cioca Boca, parcursă de două ori, măsoară 14.85km. Startul este la ora 10.13. Principala atracție este zona de final, unde mașinile ating viteze amețitoare, totul culminând cu săritoarea de la podul dinaintea sosirii. Proba este renumită pentru porțiuni extrem de tehnice în care îndemânarea piloților va fi pusă la mare încercare.

Cea mai spectaculoasă probă a raliului oferă spații generoase pentru spectatori, în special în ultima parte a traseului. Relieful formează un amfiteatru natural, astfel încât cei prezenți pot urmări evoluția echipajelor pe mai mult de 1km. Și dacă precizăm faptul că și pe Cioca Boca există un punct de alimentație amenajat de organizatori e clar că sunt suficiente argumente să nu lipsiți de pe această probă, cu două treceri în ziua de sâmbătă.

 

  1. Power Stage Madârjac

Este proba regină din Raliul Iasului și una dintre cele mai apreciate din campionatul național. Măsoară nu mai puțin de 24 km, fiind cea mai lungă specială a raliului. Are pasaje de viteză, mai ales pe platoul de la Mădârjac, însă este renumită ca fiind o probă tehnică.

 Sâmbătă, pe 5 septembrie, prima trecere are ca start ora 11.21, în timp ce a doua, considerată Power Stage, începe la ora 15.32. La finalul probei, pe teritoriul comunei Sinești, va fi organizată o inedită festivitate de premiere pentru Power Stage, prilej cu care vom afla și cine va acumula punctele bonus, iar primele echipaje vor avea parte de surprize foarte plăcute.

 

  1. Premiere în fața Primăriei

Raliul Iasului se încheie sâmbătă, 5 septembrie, cu festivități în centrul orașului. Prima dintre ele este Sosirea Festivă. Evenimentul va avea loc în jurul orei 17.30, prilej cu care primele trei echipaje cu timpii cei mai buni vor urca pe rampă și vor primi laurii. Nu mai devreme de ora 19.00, tot în fața Primăriei Municipiului Iași, este programată marea festivitate de premiere, când cele mai bune echipaje pe fiecare clasă, juniorii, debutanții și echipele vor primi trofeele unice în țară.

 

Raliul Iasului se întinde pe durata a 2 zile de competiție și pe lungimea a 116,70 km de probă specială. Organizatorii promit să fie și în acest an dificil o gazdă bună pentru sportivi, oficiali și ceilalți oaspeți angrenați în desfășurarea etapei a patra din Campionatul Național de Raliuri Betano.

 

 

Search

decembrie, 2024