Teatru în aer liber pe Scena 6 a Naționalului ieșean

În această duminică, pe 5 iulie, de la 20:30, pe Scena 6, noul spațiu inaugurat recent în parcul Teatrului³, are loc un nou eveniment al Teatrului Național Iași: premiera spectacolului Trei, o adaptare scenică de Teodor Corban, Constantin Pușcașu și Ionuț Cornilă după Trei pe un balansoar de Luigi Lunari. Regia spectacolului îi aparține lui Teodor Corban, scenografia, Alinei Dincă-Pușcașu, iar pe scenă, publicul va avea bucuria să îi revadă pe: Constantin Pușcașu, Teodor Corban, Ionuț Cornilă, Ștefi Sandu.

teatru in aer liber

Trei  ̶  o comedie cu nuanțe filosofice, menită să aducă publicului stare de bine, așa cum argumentează Teodor Corban, din perspectiva regizorului:

„Sper ca acest spectacol de teatru să provoace bucurie pentru 3 tipuri de oameni (cel puțin): pentru depresivi, pentru agnostici, pentru senini.

E un pretext de a ne gândi la moarte cu mijloacele impuse de Covid. Adică mai cu detașare, mai cu înțelepciune, mai cu umor, mai cu umor, mai cu umor…

Spectacolul acesta trebuie să ne semnaleze că vom trăi oricum atât cât ne e dat să trăim. Dar până atunci e preferabil să ne vedem de viață și să nu ne lăsăm pradă ipohondriilor și balaurilor impuși de alții, ca de pildă Media, Facebook și alte mijloace de dezinformare.

Să nu uităm că avem doar o viață, deci să profităm și să ne bucurăm de ea.

teatru national

Știu că a mai fost o pandemie psihică la atingerea anului 1000. Oamenii vindeau tot, făceau orgii, se dedau la tot ce era imoral și ilegal. Și după ce au supraviețuit trecerii de anul 1000, unora li s-a făcut rușine.

Textul lui Luigi Lunari (în original Trei pe un balansoar) s-a potrivit foarte bine cu situația pe care o trăim acum. Textul inițial era doar o comedie nevinovată, foarte italienească, dar și foarte românească, dacă e să mă întrebați pe mine, la care am adăugat prăpăstoșenia noastră genetică, care ne face atât de unici, pendulând între Caragiale și Ionesco.

Sper să ne bucurăm împreună, din doi în doi metri, ca și cum ne-am îmbrățișa de bucurie.”

Următoarele reprezentații vor avea loc pe 6, 7, 17, 18, 19 iulie.

Biletele sunt puse în vânzare la Agenția Teatrală (rezervări la 0232 255999), pe teatrulnationaliasi.ro, entertix.ro, myticket.ro.

Regulamentul spectacolelor de teatru

în aer liber conceput pentru a împiedica răspândirea noului coronavirus se difuzează la începutul fiecărei reprezentații, este afișat pe site-ul Teatrului Național Iași și la intrarea în zona de desfășurare a evenimentelor.

Spațiul destinat spectacolelor în aer liber a fost creat cu sprijinul Primăriei Iași.

 

Search