Jocuri pe calculator ce se vor lansa in 2020

Saptamanile trecute iti povestem despre unele din cele mai interesante jocuri pe calculator existente pe piata la ora actuala. Suntem convinsi ca ai testat o mare parte din aceste jocuri. Oricum jocurile pe calculator fac parte din obiceiurile zilnice ale celor mici si celor mari.Am zis sa continuam cu lista noastra. Iar mai  jos ți-am pregătit un top cu jocuri pentru PC care se vor lansa anul acesta:

jocuri xbox

Cyberpunk 2077

Acum că au terminat (cel puţin pe moment) lucrul la excelenta serie The Witcher, cei de la CD Projekt Red lucrează intens la Cyberpunk 2077, care va fi lansat pe 16 aprilie.

jocuri calculator

Resident Evil 3

După ce Resident Evil 2 Remake a fost un succes atât financiar cât şi îndrăgit în egală măsură de gameri şi critici, Capcom nu a stat mult pe gânduri şi a pregătit un remake şi pentru al treilea titlu al seriei. Lansare pe 3 aprilie.

jocuri calculator

Doom Eternal

Iniţial planificat pentru noiembrie 2019, continuarea lui Doom 2016 a suferit o amânare. Reboot-ul seriei Doom din 2016 a fost perfect, iar Eternal promite că ridică ștacheta şi mai sus cu un gameplay alert şi o brutalitate nemaintâlnită. Iadul se deschide pentru vizitatori în 20 aprilie.

 

jocuri playstation

Halo Infinite

Deşi se cunosc puţine detalii despre noul Halo, este foarte posibil ca acesta să fie lansat de sărbători odată cu nouă consola Xbox.

jocuri calculator

Dying Light 2

Dead Island a fost o serie de genul love it or hate it. După Dead Island, Techland a trecut la nivelul următor şi a lansat Dying Light, urmat de un suport extins şi conţinut gratuit pentru jucători. Aşa menţii un joc în viaţă. Evident că succesul s-a tradus într-un sequel, așteptat ca pâinea caldă. Nu e nevoie de suprafeţe mai mari în jocuri, ci suprafeţe mai bogate în conţinut şi activităţi.

jocuri calculatorWatch Dogs: Legion

 Cu toţii ştim povestea cu primul titlu al seriei, reţetă a la UbiSoft. Deşi al doilea a spălat păcatele primului,mulți nu au fost curioși să-l încerce. Legion pare să fie un titlu mai interesant totuşi, unde Brexit-ul joacă un rol important. Curioşii îl vor putea juca din 6 martie.

jocuri 2020Death Stranding

De la creatorul seriei Metal Gear Solid, Death Stranding a fost unul dintre titlurile lansate în 2019 pe PS4 care te băga în ceaţă tot mai tare cu fiecare trailer nou lansat. Fan Curier în viitor, va fi lansat pe PC cândva în această vară.

jocuri vampiriVampire the Masquerade Bloodlines 2

Primul joc al seriei a fost lansat în 2004 şi a fost unul înzestrat sănătos cu bug-uri. Cine putea să treacă peste aceste neajunsuri însă a descoperit un joc extraordinar şi a devenit în timp un cult-classic. Partea a doua, să sperăm că mai bine finisată.

jocuri calculatorWasteland 3

Al treilea joc din seria apreciată a celor de la inXile, Wasteland 3 este un RPG turn-based ce va fi lansat pe 19 mai. Acesta va fi inclus în Xbox Game Pass Ultimate încă din ziua 1.

 

Microsoft Flight Simulator

Un candidat serios pentru cea mai bună grafică a anului 2020. La fel ca Wasteland 3, cei care deţin Xbox Game Pass Ultimate vor primi titlul gratis. Data de lansare nu a fost fixată.

jocuri pe calculatorWarcraft 3: Reforged

Remake-urile şi remaste-urile sunt foarte la modă, aşa că Blizzard nu putea ignora acest aspect. Warcraft 3 primeşte un astfel de tratament, iar Reforged va conţine atât  Reign of Chaos cât şi The Frozen Throne.

jocuri calculator

Half Life: Alyx

Nu este nici Half Life 3, nici Half Life 2: Episode 3, este doar Alyx. La 13 ani de la lansarea lui HL2: Ep2, cei de la Valve în sfârşit au ascultat (parţial) gamerii şi oferă un nou titlu în seria apreciată universal. Alyx este un titlu VR, care promite o campanie single-player de o lungime considerabilă. Lansarea acestui joc pe calculator este  programată pentru luna martie.

gear tacticsGears Tactics

Brandul Gears of War se extinde, odată cu el şi numele: din Gears of War a rămas doar Gears. Gears 5 lansat în 2019 a păstrat reţeta seriei atât că perspectiva cât şi că gameplay, dar Tactics va fi un titlu tactic, după cum îi spune şi numele. Genul turn-based pare să primească tot mai multă atenţie în ultimii ani. Lansarea este programată pe 28 aprilie iar cei care deţin Xbox Game Pass Ultimate îl vor primi şi pe acesta!

jocuri calculator

Godfall

Godfall a fost anunţat recent şi va fi distribuit de Gearbox Software, cunoscuţi pentru seria Brothers în Arms şi Borderlands. Deşi nu se cunosc multe detalii despre joc, din trailerul iniţial arată unic şi promiţător. Se va lansa cel mai probabil în iarna acestui an.

Daca tu stii de alte lansari interesante, ale unor jocuri pe calculator, te invitam sa ne lasi un comentariu la acest articol.

Search

aprilie, 2024