Cum ajutăm micile afaceri să supraviețuiască în perioada COVID-19

Criza cauzată de coronavirus ne lovește din plin. Dar ce se întâmplă cu economia? Cum pot fi afectate micile afaceri? Și cum putem ajuta? Din cauza problemelor cauzate de COVID-19, UEFA tocmai a anunțat că EURO 2020 se transformă în EURO 2021, evenimentele culturale sunt și ele afectate. Iar viitorul următoarelor luni pare să fie din ce în ce mai instabil.

#stămacasă: mulți angajați lucrează de acasă, iar asta nu le afectează deloc productivitatea, din contră.

Companiile nu ar trebui să fie afectate de faptul că angajații lucrează de acasă. Din contră. Un studiu care a analizat impactul muncii de acasă realizat de profesorul Nicholas Bloom de la Stanford a făcut un experiment în parteneriat cu Crip, cea mai mare agenție de turism din China, iar rezultatul a fost incredibil. Bloom a împărțit cei 500 de angajați ai companiei în două grupuri – unul care a continuat să lucreze la sediul central al firmei și altul care a lucrat de acasă, într-o zonă special dedicată muncii. Iar experimentul a ținut minim șase luni. Însă, pe scurt, studiul a arătat că productivitatea celor care lucrau de acasă a crescut enorm, în principal pentru că nu mai trebuiau să piardă timpul pe drum și nu trebuiau să plece mai devreme de la birou. În schimb, puteau să munceastă la program complet și să nu mai fie distrași de tot felul de discuții din birou. Mai mult decât atât, în toată această perioadă:

  • pauzele luate de angajați au fost mai scurte
  • nu au mai avut atât de multe zile libere
  • iar compania a salvat aproape 2,000 de dolari pentru fiecare angajat căruia nu a mai fost nevoie să i se închirieze un birou

Asta ca să nu mai vorbim despre cum au protejat planeta prin reducerea emisiilor de carbon. Pe de altă parte, oricât de entuziasmați au fost angajații din al doilea grup de această decizie a companiei, după un timp, mai mult de jumătate dintre ei au declarat că ar prefera un tip de muncă hibrid: să lucreze numai de acasă nu a fost cea mai bună variantă pentru că angajații s-au simțit izolați.

Cu toate acestea, micile afaceri pot fi afectate de coronavirus

România a intrat oficial în stare de urgență pentru o perioadă de 30 de zile. Euro atinge zilnic un nou prag. Așa că impactul economic poate fi puternic, mai ales pentru firmele mici. În special pentru că nu știm cât poate dura această criză. Și pentru că nu o putem compara cu alta de până acum. De aceea, multe firme s-au aliat în încercarea lor de a supraviețui și s-au mobilizat, în special în social media, pentru a lupta împotriva crizei declanșate de COVID-19.

Firmele mici se aliază pe Facebook împotriva crizei  COVID-19

Printre domeniile care vor fi lovite puternic de criza COVID-19 se numără serviciile, horeca, transporturile și turismul. Până acolo, însă, sunt afaceri mici care riscă să dispară de pe piață în această perioadă. De aceea, câteva firme mici din diverse domenii au făcut o alianță pe Facebook – într-un grup denumit „Stronger Together – Saving Our Businesses”, o inițiativă care aparține unui antreprenor din domeniul IT din Oradea. Aici IMM-urile pot vinde și cumpăra unele de la altele și pot identifica soluțiile pentru a rezista. În acest moment sunt peste 1,000 de companii în grup – unele oferă jucării pentru copii, altele cursuri de matematică. Unele oferă servicii de cosmetică. Altele caută servicii de contabilitate.

Mobilizarea generală la București pentru a învinge pericolul cauzat de Coronavirus

În capitală, mai multe cafenele și restaurante au venit cu o inițiativă comună în care livrează acasă sau i-au îndemnat pe clienți să cumpere vouchere în această perioadă pe care să le dea cadou sau să le folosească atunci când lucrurile vor reveni la normal.

Nu e o primăvară obișnuită și toate companiile mici, la care te duci ocazional și care nu produc bunuri indispensabile, urmează să treacă prin săptămâni sau poate luni de coșmar. În acest context, până și două săptămâni fără activitate pot închide o firmă mică, lăsând oameni șomeri și familii sărăcite. Așa că cei de la ialoc.ro au lansat o inițiativă prin care te încurajează să iei un Card Cadou la toate companiile mici și mijlocii care nu pot livra produse ori servicii prin curier, care nu produc bunuri digitale și care depind de prezența clientului în magazin.


În următoarele zile multe afaceri vor avea nevoie de noi. Cum poți ajuta business-urile locale să învingă criza de coronavirus?

Nu trebuie să ne panicăm, dar nici să nu luăm nicio măsură. Dacă putem ajuta, e bine să o facem acum, până nu e prea târziu. Ce putem face:

  • pune afacerile mici înaintea celor mari: pe cât posibil încearcă să-ți faci cumpărăturile de la cei mici (indiferent de tipul acestora)
  • vouchere nu bani înapoi: sprijină, în special, zona culturală și cea turistică încearcă să nu ceri bani înapoi pentru spectacolele anulate, ci eventual un voucher pentru o altă dată – cereți vouchere cu date flexibile și cumpărați carduri cadou valabile peste x luni. În condițiile în care numărul clienților a dispărut în ultimele zile, toate aceste mici afaceri vor avea nevoie de cash pentru a rezista următoarele luni.
  • încearcă să nu plătești cash: gândește-te că nordicii au cam 90% dintre plăți cu cardul, hai să ajungem și noi mai aproape de ei. E mai sigur pentru toată lumea: banii sunt murdari și periculoși
  • comandă online: dacă stai acasă nu înseamnă că nu trebuie să te mai bucuri de mâncarea ta preferată, o poți comanda de pe canapea – în plus multe restaurante și-au lansat acum opțiunea de livrare. Nu trebuie să te lipsești nici de cafeaua de dimineață – și ea poate să-ți fie livrată la ușă.
  • comunicare: nu vă înstrăinați, chiar dacă toată lumea stă acasă zilele acestea, mai vorbiți din când în când cu oamenii de la care vă luați cafeaua dimineață sau prăjiturile înainte de week-end. Un mesaj pe Facebook poate să aducă un zâmbet. Și e gratis.
  • Daca ai alte idei despre cum ar putea supravietui afacerile mici in acesta perioada am vrea sa le auzim si sa dezbatem pe aceasta tema. Te invitam sa ne lasi un comentariu cu parerea ta.

Și dacă vrei să ajuți chiar mai mult, să știi că există asociații care strâng bani pentru a dota spitalele și cadrele medicale cu cele necesare în această perioadă:

  1. Dăruiește viață
  2. Prețuiește Viața – mesajul „Stop Coronavirus” la 8825 pentru a dona 2 euro
  3. Casa Share – mesajul „Casa” la 8844 pentru a dona 2 euro
  4. ZI de BINE – mesajul „SUS” la 8862 pentru a dona 4 euro

Search

decembrie, 2024