Bani puțini…sau prost gestionați?

Dacă ai obiceiul să cheltuiești mai mulți bani decât ți-ai permite, înseamnă că trebuie să înveți cum să faci economie. Ai nevoie doar de puțină disciplină financiară și de folosirea unor trucuri simple, la îndemâna oricui. În acest fel nu vei mai risipi banii, vei avea bugetul bine organizat și vei cheltui doar strictul necesar, atunci când este nevoie.

La prima vedere, poate părea dificil să-ți schimbi obiceiurile de cumpărare, dar vei vedea că este mult mai lesne în realitate. Dacă vrei cu adevărat să înveți cum să faci economie și să nu mai risipești banii, trebuie să ții cont de câteva aspecte aparent banale, dar în realitate foarte importante.

În primul rând, va fi nevoie să-ți organizezi mai bine bugetul, astfel încât să știi exact suma de care dispui în fiecare zi, deci ce anume îți vei permite să cumperi și ce nu. După aceasta, ar fi bine să te gândești că banii aruncați pe diferite obiecte neimportante ar putea fi puși deoparte, pentru altceva. Poate îți vor prinde bine niște cursuri de specializare, sau poate ai visat la o vacanță exotică, dar niciodată nu ai reușit să aduni banii necesari.

Iată cinci trucuri recomandate de experții de la The Balance, care te vor ajuta să cheltuiești banii așa cum trebuie și să scapi de tentația de a-i risipi pe diferite nimicuri.

Lasă acasă cardul de credit

O soluție foarte simplă este să ieși în oraș doar cu niște bani cash la tine, fără să mai iei și cardul de credit. În acest fel va trebui să te încadrezi în suma limitată pe care o ai în portofel. Un card de credit îți permite să cheltuiești chiar și banii pe care nu îi ai în acel moment, de aceea e mai bine să-l lași acasă, ca să scapi de orice tentație.

 

Stabilește un obiectiv pe termen lung

Cel mai des, risipim bani pe diferite nimicuri, de care nu avem nevoie. Dar, din cauza acestor cheltuieli, nu mai avem bani să ne permitem ceva ce ne dorim cu adevărat. De aceea, primul pas este să-ți alegi scopul, obiectivul pentru care vrei să strângi bani. Să zicem, o vacanță exotică. Pare ceva imposibil de obținut, dar dacă vei învăța cum să faci economii, vei reuși să strângi banii necesari.

Poți reduce din cheltuielile inutile cu mai multe perechi de pantofi sau de haine, ori poți limita sumele pe care să le cheltuiești când ieși în oraș cu prietenii. Astfel, vei pune zilnic ceva bănuți deoparte și de câte ori vei simți tentația de a risipi bani, trebuie doar să te gândești la obiectivul pe care ți l-ai stabilit. La final, nu numai că îți vei putea îndeplini dorința, dar vei scăpa și de prostul obicei de-a arunca banii pe lucruri de care nu ai cu adevărat nevoie.

Fă diferența între nevoi și dorințe

Cu atâtea reclame în jurul nostru, este foarte ușor să fim seduși de diferite produse sau bunuri, care de fapt nu ne trebuie. Totuși, ajungem să ni le dorim, pentru că le vedem la alții sau avem impresia că ele ne vor face mai fericiți. De aceea, este bine să te gândești de fiecare dată, înainte de a cumpăra ceva, dacă ai cu adevărat nevoie de acel obiect sau serviciu și dacă ți-l permiți. De cele mai multe ori îți vei da seama că poți trăi foarte bine și fără el și astfel nu vei mai risipi bani pe obiecte care nu îți trebuie. Cumpăra haine și pantofi doar atunci când ai cu adevărat nevoie și pune deoparte restul banilor. Cu siguranță îți vor folosi pe viitor, la ceva mult mai important.

 

Folosește o listă de cumpărături

De fiecare dată când pleci la cumpărături, scrie mai întâi o listă cu toate produsele de care ai nevoie și ia bilețelul cu tine. În acest fel nu vei uita să cumperi ceva important, nici nu vei cheltui banii pe altceva care nu era prevăzut inițial. Dacă vezi ceva care îți atrage atenția și ai vrea să-l cumperi, nu ceda tentației acum, ci trece-l pe lista unei alte zile. E foarte important ca de fiecare dată să te limitezi la produsele trecute pe lista de cumpărături. Prin urmare, trebuie să iei în serios acest bilețel, nu doar să-l scrii și apoi să îl uiți în geantă.

Împarte bugetul lunar pe zile sau săptămâni

Ca să nu te trezești fără bani înainte de sfârșitul lunii, trebuie doar să-ți organizezi mai bine bugetul. Spre exemplu, poți stabili o sumă pe care îți permiți să o cheltuiești zilnic sau săptămânal. Pune deoparte această sumă și folosește-o la momentul potrivit, dar trebuie să te limitezi la ea. După ce ai cheltuit banii prevăzuți, te oprești din cumpărături, nu mai suplimentezi cu altă sumă. Este cel mai simplu și eficient mod prin care vei învăța să nu mai risipești banii, dar fără să renunți la micile plăceri, pentru că îți vei îngădui totuși anumite cheltuieli, în funcție de buget.

Tu cum stai cu economiile in acesta perioada delicata?  Ne-am bucura sa aflam care sunt obiceiurile tale de economisire.

Revenim zilele astea cu alte sfaturi pentru o mai buna eficientizarea a bugetului personal.

Search

decembrie, 2024