Casa de cultura a Studentilor Iasi isi suspenda activitatea.

Casa de Cultură a Studenților din Iași anulează evenimentele publice proprii, măsura fiind luată cu scopul combaterii contaminării cu virusul COVID – 19.

Având în vedere măsurile preventive dispuse de Guvernul României în vederea combaterii epidemiei provocate de coronavirus (COVID – 19), Casa de Cultură a Studenților din Iași adoptă măsuri pentru prevenirea posibilelor îmbolnăviri.

În acest context, directorul Casei de Cultură a Studenților din Iași, Bogdan Crucianu s-a întâlnit cu angajații instituției și cu reprezentanții ligilor studențești pentru a stabili modul în care se vor desfășura activitățile în această lună, fiind deopotrivă trasate și măsuri de siguranță în vederea evitării extinderii infectării cu coronavirus.

„Nu vrem să panicăm pe nimeni, dar în aceste momente trebuie să fim conștienți de faptul că prevenția joacă un rol important în procesul de stopare a extinderii contaminării populației cu COVID- 19. Tocmai de aceea, împreună cu echipa de la Casa de Cultură și cu reprezentanții studenților, am stabilit să anulăm organizarea tuturor evenimentelor proprii, cum sunt festivalurile„UMOR’N’IAȘI” și Festivalul Artei și Creației Studențești „Gaudeamus”. Totodată, am achiziționat dezinfectanți, măști de protecție și am sporit normele de igienă din instituție”, a declarat  Bogdan Crucianu, directorul Casei de Cultură a Studenților Iași.

Mai mult, precizăm că toate evenimentele externe care vor avea loc în perioada imediat următoare, în sala de spectacole „Gaudeamus“, se vor desfășura doar cu acordul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași.

Pentru a preveni apariția infecțiilor, la Casa de Cultură a Studenților din Iași se igienizează sălile, fiind deopotrivă dezinfectate și curățate suprafețe de lucru.

Search

aprilie, 2024