Pe Ludmila Ulițkaia am descoperit-o cu ceva ani în urmă odată cu ”Soniecika”, romanul ei de debut, o poveste pe care nu am putut să o las din mâini. Se pare că nu doar mie mi s-a întâmplat să reacționez pozitiv la acest roman, mai târziu am aflat că povestea Soniei rusești a fost nominalizată pe lista scurtă la Premiul Booker pentru Literatura Rusă şi încununat cu premiile Médicis Étranger (1996) şi Giuseppe Acerbi (1998), ceea ce e mare lucru. Următorul roman, ”Medeea şi copiii ei” (1996), îi aduce o nouă nominalizare la Premiul Booker, pe care şi-l adjudecă în 2002 pentru romanul ”Cazul Kukoţki” (2001). De altfel niciun roman al Ludmilei Ulițkaia nu a rămas nepremiat. Lista e lungă, iar cărțile ei se pot găsi în bibliotecile din aproape toată lumea pentru că au fost traduse cu drag de povești bine scrise.
Ludmila Ulițkaia s-a născut într-un sat din Urali în 1943. După ce îşi ia masteratul în biologie la Universitatea din Moscova, lucrează în cadrul Institutului de Genetică din capitala Rusiei. La sfârșitul anilor ’70 se angajează consilier la Teatrul Evreiesc din Moscova şi scrie scenarii de film. Toate acestea au contribuit considerabil la modul în care Ludmila Ulițkaia scrie, de aceea cărțile ei nu aveau cum să rămână neremarcate.
”Scara lui Iakov” este un roman-parabolă, o carte despre dragoste și conștiință, o cronică de familie cu accente autobiografice traversând un secol de istorie tumultuoasă, în care vocea care se impune aparține unei femei. Nora este scenografă și mamă singură iar în mâinile ei ajung scrisorile și jurnalele bunicului său Iakov Osețki, care fusese deportat în Siberia. Citindu-le, Nora simte o mare afinitate cu bunicul pe care l-a întâlnit o singură dată, iar destinul acestuia o face să-și pună întrebări despre propria viață, și mai cu seamă una: până la ce punct traiectoria ființei poate fi determinată de genele sale? ”Scara lui Iakov” este povestea a patru generații ce se desfășoară într-o alternanță continuă a planurilor, un caleidoscop de iubiri, trădări, idealuri, culpe, suferință, artă și întrebări fără răspuns, în care istoria este omniprezentă, mereu personaj principal.
”Scara lui Iakov” de Ludmila Ulițkaia este un roman de avut pe noptieră în serile de final de iarnă, și în suflet, mereu.
Un articol de Bianca Ioan