Carte: Gog – Giovanni Papini

Dacă ar fi să ai bani mulţi…câţi bani ai avea? Ce înseamnă bani mulţi? Şi mai ales ce să faci cu atâţia bani? Azi îţi propun o carte a cărui protagonist are bani mulţi. Personajul se numeşte GOG şi e un milionar extravagant. Problema lui cea mai mare e că se plictiseşte teribil, şi tocmai de aceea vrea să încerce orice experienţă care i-ar putea alunga senzaţia aceasta plină de …nimic.. Va călători prin lume şi va asculta cele mai absurde şi mai nebuneşti istorii. Dacă vrei să-l însoţeşti pe GOG în călătoriile lui, pregăteşte-te pentru o galerie impresionantă de personaje, de la personalităţi ilustre din domeniul literaturii, ştiinţei, politicii până la şarlatani mărunţi şi groteşti adunaţi în jurul lui Gog în speranţa unui câştig.

Volumul semnat de Giovanni Papini numără o serie de povestiri, sub forma unui jurnal al acestui bogătan care vrea să investească într-o afacere extravagantă, pe cât posibil salvatoare a umanităţii. Aşa decide să ajungă în casele şi laboratoarele unor personalităţi precum Ford, Ghandi, Einstein, Freud, şi chiar Lenin. Ce discută Gog cu ei? Salvarea lumii, şi cum se poate cumpăra asta. Foarte interesantă combinaţia dintre raţiunile economice şi cele afective, foarte importantă perspectiva omului bogat, departe de a fi idealist şi greu de convins că o soluţie e mai bună decât cealaltă.

Pe de o parte cartea asta e un fel de introducere în marile idei ale lumii care au schimbat iremediabil perspective. Iar pe de altă parte este un roman aproape ca un joc al lui „Ce să faci după ce ţi-ai cumpărat tot ce se poate cumpăra pe lume?” Există şi câteva răspunsuri la întrebare: te poţi juca de-a săracul pentru o săptămână, poţi face o piscină din monede de aur, poţi cumpăra o republică şi să te faci rege peste noapte sau poţi amenaja o pădure virgină în mijlocul oraşului.

Gog de Giovanni Papini e o carte de ţinut în geantă, oricând mai ai un pic de timp, o poţi răsfoi, oricând te pierzi în vreo aşteptare, o poţi deschide, oricând vreo lampă subtilă luminează un colț de cameră cald.. oricând.

Un articol scris de Bianca Ioan

Search

decembrie, 2024