Alain de Botton – Eseuri de îndragostit

Titlul cărţii pe care o recomand astăzi se poate citi în cel puţin două perspective: „Eseuri de îndrăgostit” – scrise de un îndrăgostit, sau eseuri care, după ce le răsfoieşti, te pot face să te îndrăgosti. Cred că ambele variante se aplică acestei cărţi scrise cu sărguinţă de un filosof.

Alain de Botton a fost de multe ori acuzat de colegii filosofi că vulgarizează preţioasa ştiinţă; că a duce filosofia în stradă o face pe aceasta mai banală, aproape neînsemnată, chiar ridicolă uneori şi împotriva rigorii pe care o presupune. Accesibilitatea către un domeniu aşa straniu şi absurd văzut din stradă, poate însă să aducă şi rezultate pozitive pentru conştiinţa cititorului, aceluia care are măsura autosuficienţei atunci când deschide o carte. „Eseuri de îndrăgostit” nu este o carte filosofică, ci o literatură bine scrisă uzând de instrumentele filosofiei.

 Alain de Botton, scriitor cu antrenament filosofic aduce perspective spectaculoase în ceea ce priveşte aşa-zisa îndrăgostire; făcând un „studiu de caz” cât se poate de serios, găsind care ar fi punctele comune ale tuturor poveştilor de dragoste. Departe de a universaliza acest proces, Alain de Botton reuşeşte să ne facă atenţi la cât de multă raţionalitate poate fi în ceea ce numim „îndrăgostire”. Pentru o mai bună înţelegere a sentimentelor romantice, această carte poate satisface pofta de logică a oricărui îndrăgostit, pentru o mai bună experienţă a acestor principii, îndemnul este unul foarte clar şi nu are legătură că cititul..

 Alain de Botton, scriitorul filosof (cu acte în regulă, a susţinut un doctorat în domeniul filosofiei) încearcă să identifice mecanismele care se ascund în spatele procesului de îndrăgostire; printre altele, idealizarea persoanei iubite sau plăcerea de a fi.. îndrăgostiţi, detalii la care de cele mai multe ori ne este imposibil să fim atenţi. Cum ne este şi imposibil să nu cădem pradă acestor stări de exaltare, cartea lui Alain de Botton nu face decât să atragă atenţia asupra acestor cortine de extaz care par formate din temeri sau raţiuni mai adânci ale experienţelor deja trăite şi propriile dorinţe şi idealuri transferate rapid către celălalt.

 „Eseuri de îndrăgostit” este o carte de răsfoit în sinceritate, un volum de parcurs fie că eşti sau nu îndrăgostit, o poveste de avut în vedere oricând vei duce lipsă de luciditate în emoţia îndrăgostirii. Oricine se poate recunoaşte în aceste pagini; scrisă sub forma unei analize minuţioase ale unei poveşti, e o carte de avut în bibliotecă, măcar pentru momentele în care pare că deciziile tale au scăpat de sub control.

Search

aprilie, 2024