Coco (Oscar 2018)

Recomandarea de astăzi la Liber după patru e despre un film ca o savarină. Dacă a început toamna şi eşti la dietă, crede-mă, savarina asta ţi-o poţi permite fără niciun fel de remuşcare. E vorba despre animaţia care a câştigat la cele mai recente decernări de Oscar, premiul pentru cel mai bun film animat; aparţine lui Disney – Pixar şi este unul dintre cele mai cuceritoare filme de animaţie din ultima vreme.

 COCO e filmul pe care l-ai putea revedea liniştit cu membrii familiei, cu prietenii, cu tine într-o zi pe înserat, într-un octombrie răcoros. Pe scurt, e povestea lui Miguel mezinul unei familii de pantofari care aspiră să fie muzician, aidoma idolului său Ernesto de la Cruz. Însă băiatul își ține secretă această dorință fiindcă în familia sa muzica este interzisă încă din moși-strămoși. Acțiunea filmului îl va urma pe Miguel în Tărâmul Morților unde va descoperi misterul familiei sale. Pe lung, COCO e despre familie, visuri, un pic de fantasy despre una dintre cele mai uimitoare tradiţii mexicane, educaţie sau parenting, dacă vrei, şi peste toate astea e despre veselie, umanitate, rădăcini.

   S-a scris în presă că aceasta e una dintre cele mai înduioşătoare animaţii marca Pixar, sau că e unul dintre cele mai umane filme animate, emoţionant, spectaculos din punct de vedere estetic şi cu o coloană sonoră care a promis, şi s-a ţinut de cuvânt, că va conta în desfăşurarea poveştii. Toate acestea sunt adevărate. Poţi spune toate astea despre COCO, dar cel mai bine e să experimentezi filmul ăsta care te poate surprinde şi mai poate şi să-ţi mixeze stările de nici nu mai ştii dacă e pentru copii sau nu.

  Dacă nu credeai că un film ce pare a fi cu „de toate” te poate mulţumi, iată că animaţia asta demitizează ideea aglomeraţiei cinematografice. Practic se pare că nu ai nicio problemă să vezi sute de morţi, cranii, suflete disperate într-un tărâm foarte colorat şi vesel ca cel reprezentat cultural în Dia de Los Muertos, prilej pentru mexicani de a celebra viaţa şi minunile ei.

 Pentru „COCO”, producătorii au dorit să introducă publicul într-o lume şi o cultură pe care Pixar nu o explorase până acum. Au abordat cercetarea lor din multe unghiuri, vorbind cu experţi şi consultanţi, studiind arta mexicană, filmele şi muzica. Echipa a călătorit mult prin Mexic, pentru a descoperi tot ce are de oferit acest loc şi pentru a învăţa despre tradiţiile oamenilor, stabilind unde şi cum ar trăi personajele din animaţie.

  Aşadar, profesioniştii au făcut o cercetarte de trei ani în locuri specifice culturii mexicane, s-au documentat bine şi a ieşit o bucurie de film disponibil de curând şi pe platforma HBO GO.

Search

decembrie, 2024