1 milion de pasageri la Aeroportul Iasi!

Pentru prima data in istoria sa, Aeroportul Iasi a inregistrat un milion de pasageri in decursul unui an. Este numarul total de persoane care au tranzitat aeroportul iesean de la inceputul acestui an si pana in prezent. Tot in premiera, timp de cinci luni consecutiv (iunie-octombrie 2017), peste 100.000 de calatori au folosit serviciile Aeroportului Iasi in fiecare luna, august 2017 fiind perioada cu cei mai multi pasageri din istoria aeroportului – 125.605, avansul fiind de aproximativ 280% fata de aceeasi perioada a anului 2016.                

 La evenimentul organizat astazi la Aeroportul Iasi au fost prezenti conducerea Aeroportului Iasi si a Consiliului Judetean Iasi, reprezentanti ai companiei Blue Air, dar si ai mediului de business local. S-au tinut discursuri, apoi au fost intampinati si premiati, intr-un cadru festiv, pasagerii cu numerele 1.000.000 si 1.000.001 care au calatorit pe ruta directa Koln-Iasi operata de compania Blue Air. La final, invitatii si pasagerii castigatori au taiat impreuna taiat tortul tematic, timp in care au avut loc si cateva momente artistice.

 „Lunile de vara au facut ca traficul pe Aeroportul International Iasi sa inregistreze cifre record care au creat premisele unei evolutii firesti, cifre ce ne-au depasit insa propriile estimari atunci cand am gandit primul proiect de modernizare a Aeroportului. Ritmul spectaculos in care s-a dezvoltat, in acesti ani, aeroportul nostru face ca astazi sa putem sarbatori, pentru prima data, pasagerul cu numarul un milion. Suntem extrem de incantati de acest rezultat si dorim sa multumim, pe aceasta cale, tuturor pasagerilor care au ales serviciile noastre si, bineinteles, companiilor aeriene partenere care au facut posibil acest moment extrem de important pentru evolutia Aeroportului Iasi. De asemenea, multumim colaboratorilor nostri, fara de care nu am fi putut ajunge la acest nivel. Capacitatile de procesare au ajuns la limita, iar presiunea concurentei cu celelalte aeroporturi din regiunea Moldovei ne obliga sa urgentam investitiile in dezvoltarea unei noi infrastructuri. Speram foarte mult ca anul viitor proiectele noastre de dezvoltare sa fie in faza de executie, iar impreuna cu companiile aeriene sa putem deschide rute noi. Totodata, avem in vedere extinderea gamei de servicii conexe destinate calatorilor, preocuparea noastra fiind nu doar aceea de a crea spatiu pentru procesarea eficienta, ci si aceea de a le oferi clientilor nostri servicii diverse si de calitate. Nu in ultimul rand, dezvoltarea acestui obiectiv depinde de existenta unui drum de acces corespunzator catre/dinspre Aeroport”, a declarat Alexandru Anghel, Director General al Aeroportului International Iasi.

   „13 noiembrie este o zi istorica pentru Aeroportul Iasi si suntem extrem de fericiti sa sustinem aceasta crestere de trafic. Suntem convinsi ca pasagerul 1.000.000 este doar o etapa intermediara si ca piata din aceasta regiune are potential mult mai mare de crestere, ce va incepe sa fie captat odata cu deschiderea noilor rute Blue Air de anul viitor. De la inaugurarea bazei operationale din Aeroportul Iasi in octombrie 2015, Blue Air si-a consolidat pozitia prin adaugarea de rute noi, atat pe piata interna, cat si externa, fiind prima si singura companie aeriana care conecteaza estul cu vestul Romaniei, prin zborul triangular Iasi – Cluj-Napoca – Timisoara, dar si prin marirea frecventelor, oferind acum 3 zboruri pe zi intre Bucuresti si Iasi” , a declarat Tudor Constantinescu, Director Comercial Blue Air.

 „As dori sa va felicit pentru rezultatele foarte bune pe care le-ati obtinut si in acest an, dar si pentru intreaga activitate care mentine Aeroportul Iasi pe podiumul aeroporturilor regionale din tara. Suntem interesati sa continuam dezvoltarea aeroportului, pentru ca doar asa putem sustine traficul de pasageri in continua crestere. Avem in plan realizarea unui terminal mai spatios si mai modern, care sa poata procesa 4 milioane de pasageri pe an. De asemenea, este absolut necesar sa avem o zona cargo, investitie care va atrage investitori la Iasi si care va contribui cu siguranta la dezvoltarea economica a reginii noastre”, a declarat Maricel Popa, Presedintele Consiliului Judetean Iasi.                                     

  Cresterea fluxului de calatori la Aeroportul Iasi se datoreaza pluralismului de rute si companii aeriene partenere. Conectivitatea a crescut, din 2012, cand se operau doar o singura cursa externa (Viena) si una interna (Bucuresti), la 21, in prezent, din care 16 sunt externe, toate fiind deservite de patru companii diferite, existand totodata posibilitatea ca un operator nou sa investeasca la Iasi in viitorul apropiat. Astfel, prin infrastructura moderna de care dispune, Aeroportul Iasi a reusit sa realizeze conexiuni cu orase importante din 15 tari, centre europene importante din punct de vedere turistic, economic, social, academic. La acestea se adauga orase din Nordul Europei si Grecia, spre care se va putea calatori incepand de anul viitor, dar si cursele charter spre destinatii de vacanta, in timpul verii.

 Traficul estimat pe Aeroportul Iasi, pana la finalul anului 2017, este de 1.150.000 de calatori,  ceea ce ar insemna o crestere de aproximativ 40% procente fata de anul 2016, cand s-a inregistrat un numar de peste 881.000 de pasageri, si 215% fata de anul 2015. Aeroportul International Iasi este, in prezent, al treilea aeroport regional din tara, raportat la numarul de pasageri transportati, si primul din zona Moldovei.

   Mulțumim partenerilor nostri pentru premiile oferite celor doi pasageri castigatori la Aeroportul Iasi: BLUE AIR, VALIGERIA și BEST VALUE.

 Pasagerul 1.000.000 a primit:

Diploma Pasagerul 1.000.000 din partea Aeroportului Iasi
Un voucher cu toate destinațiile acoperite de Blue Air, de la Iasi, valabil un an
O valiza de cala și un rucsac din partea magazinului Valigeria

 Pasagerul 1.000.001 a primit:

Diploma Pasagerul 1.000.001 din partea Aeroportului Iasi, precum și un abonament pentru parcare gratuita pe parcursul unui an
O geanta de voiaj din partea magazinului Best Value

 Mulțumim, de asemenea, trupei BAVARDAJ (Petran Paveliuc – chitara, Georgian Plutasu – chitara și Iulian Macovei – trompeta) pentru momentele artistice oferite în cadrul acestui eveniment.

Search

decembrie, 2024