Palatul Culturii din Iasi: Cel mai mare proiect de iluminat arhitectural cu LED din România

Soluțiile de iluminat cu LED Philips Lighting pun într-o lumină nouă conceptul arhitectural al Palatului Culturii din Iași, lucrare de excepție proiectată și realizată de I.D. Berindei în perioada 1906 -1925. Inițial Palat de Justiție și Administrație, clădirea găzduiește în prezent sediul Complexului Muzeal Național “Moldova”, reprezentând principalul punct de atracție al regiunii.

În ultimii șapte ani, Palatul Culturii a trecut printr-un amplu proces de restaurare, care a inclus și modernizarea sistemului de iluminat al fațadei, prin montarea de soluții profesionale de iluminat cu LED de înaltă performanță de la Philips Lighting. Obiectivul principal al întregului proiect de restaurare, care a stat la baza alegerii soluțiilor de iluminat, a fost acela de a reda comunității cea mai spectaculoasă realizare arhitecturală a stilului neogotic din România.  Soluția Philips Lighting aleasă a trebuit să se ridice la înălțimea provocării, neinfluențând pe timp de zi arhitectura exceptională a palatului și oferind pe timp de noapte o imagine cu o atmosferă de poveste, apreciată de vizitatori.

 „Acum, Palatul Culturii este cu adevărat un simbol al frumuseții și istoriei Moldovei. Apreciem dedicația echipei Philips Lighting România, expertiza și soluțiile de cea mai nouă generație integrate perfect cu instalațiile și echipamentele tehnice moderne pe care le-am folosit în întregul proiect de restaurare,” – Dr. Lăcrămioara Stratulat, Manager al Complexului Muzeal Național „Moldova”.

 

Pentru a respecta cerințele de calitate impuse în cadrul proiectului, au fost alese soluții de iluminat Philips Lighting capabile să aducă o valoare adăugată întregului concept, oferind pe lângă economiile de energie semnificative, specifice tehnologiei LED, un impact vizual deosebit și o experiență care îți taie răsuflarea. Un alt beneficiu adus de instalarea sistemelor cu LED îl reprezintă și necesitatea unui nivel de mentanță scăzut pe întreaga durată de viață a proiectului care, mai ales în cadrul iluminatului arhitectural, se dorește a fi foarte mare. Conștienți de rolul esențial pe care lumina îl joacă în comunicarea unei identități urbane, specialiștii Philips Lighting România au propus soluții flexibile din gama Color Kinetics, ideale pentru accentuarea detaliilor arhitecturale, care completează armonios, prin efecte de lumină, geometria întregii clădiri.

 

„Oferim clienților noștri mai mult decât sisteme de iluminat, respectiv tehnologii capabile să pună în lumină adevăratul concept al unui proiect. În plus, suntem mândri că, alături de reprezentanții Palatului Culturii din Iași, ai Proiectantului general și ai partenerului Philips Lighting, am concretizat cel mai mare proiect de iluminat arhitectural cu LED din România de până acum. Credem că Palatul Culturii este un exemplu remarcabil de spațiu transformat într-o adevărată experiență senzorială, prin artă și lumină, ” menționeazǎ Bogdan Balaci, Director General Philips Lighting SEE.

 

În ultimii douăzeci de ani, iluminatul architectural și-a depășit rolul de a oferi vizibilitate și siguranță, devenind o componentă esențială în planul de dezvoltare a unui oraș și o metodă excelentă de a dezvălui lumii întregi istoria și identitatea unei comunități. Un proiect de iluminat precum cel al Palatului Culturii devine important pentru întreaga comunitate din multiple perspective: culturală – susținând identitatea unică a orașului, economică – prin creșterea gradului de atractivitate a zonei ca și destinație turistică și de business, socială – implicând comunitatea locală în redescoperirea valorilor.

 

„Din decembrie 2009 și până în prezent, Palatul Culturii a parcurs etapele celei mai ample lucrări de reconsolidare și restaurare de la inaugurarea sa, din 1925. Ne bucurăm de aprecierea a peste 300.000 de vizitatori care au venit să vadă Palatul Culturii de la redeschiderea să din aprilie 2016 și suntem mândri că am putut aduce o strălucire nouă acestui edificiu cultural ce domină orașul” – Viorica Frunză, Director Impex Romcatel SA, Proiectant General al lucrărilor de reabilitare și restaurare de la Palatul Culturii Iași.

Search

decembrie, 2024