Eleganță și generozitate la Balul de La Castel: 56.000 de euro au fost mobilizați în beneficiul Fundației Serviciilor Sociale Bethany

Cea de-a V-a ediție a evenimentului filantropic Balul de La Castel s-a bucurat de un succes impresionant și în acest an! Evenimentul, organizat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany în beneficiul copiilor pe care îi sprijină, a adus împreună miercuri, 15 iunie, într-o atmosferă deosebit de elegantă, peste 450 de invitați, mobilizând suma de 56.000 de euro în sprijinul programelor Fundației Serviciilor Sociale Bethany. Cei prezenți la eveniment s-au bucurat de spectacolul muzical electrizant susținut de Horia Brenciu alături de HB Orchestra, un adevărat show care a readus în prim plan marile hituri ale lumii în interpretarea plină de energie a artistului.

În compania amfitrionilor Irina Păcurariu și Pavel Bartoș, emoția, buna dispoziție și generozitatea au transformat licitația caritabilă într-o puternică mișcare filantropică în sprijinul copiilor susținuți prin programele Fundației Serviciilor Sociale Bethany. Cele mai dorite obiecte de licitație au fost: tabloul semnat și oferit cu sprijinul Pavot de artistul Vladinsky, licitat cu suma de 12.000 de lei, tabloul semnat de Leontin Păun, licitat cu suma de 10.000 de lei, sabia de scrimă dăruită de vicecampionul finalei de la Jocurile Olimpice de la Londra, Alexandru Sirițeanu, adjudecată cu suma de 7000 de lei, litograful oferit de Nadia Comăneci conținând semnătura sportivei, 5.500 de lei, mingea de rugby cu semnătura Echipei Naționale de Rugby a României, licitată cu suma de 3.800 de lei și tricoul Echipei Naționale de Fotbal a României, cu semnăturile jucătorilor, licitat cu suma de 3.000 de lei.

Sub tematica METROPODISEEA, cea de-a V-a ediție a Balului de La Castel a luat forma unei călătorii simbolice în 5 orașe fascinante ale lumii: Paris, Barcelona, Veneția, Las Vegas și Tokyo și a lansat către comunitatea ieșeană invitația de a porni într-o altfel de aventură, a artei și a generozității, în sprijinul copiilor în dificultate. Suma mobilizată în cadrul evenimentului va fi investită pe parcursul anului viitor în programele Fundației Serviciilor Sociale Bethany: programul integrat de terapie recuperatorie pentru copiii cu dizabilități în cadrul căruia 40 de copii cu afecțiuni motorii și neuro-motorii beneficiază de recuperare personalizată gratuită; programul de burse prin care 20 de tineri din mediul rural beneficiază de sprijin financiar și de sesiuni de dezvoltare personală; programul de sprijin psiho-social pentru tinerii cu tulburări de comportament, adicții și boli cronice pe care specialiștii Fundației Bethany îi ajută prin terapie și consiliere să depășească situațiile dificile.

Mulțumim partenerilor și sponsorilor care ni s-au alăturat în acest an:

Parteneri principali:

Medicover, Hotel Restaurant La Castel, Rodotex și agenția Încotro.

Sponsori Diamond:

Gemini CAD Systems, Raiffeisen Bank, Kosarom, Ford, Avisso, Limuzine de Epocă, Iconsult

Sponsori Gold:

E.ON, Focality

Sponsori Silver:

Ideal Casa

Parteneri:

Aeroportul Internațional Iași România, Avène, Andra Botez & Friends, City Boutique, Chotronette, Coca-Cola, Coeur de Nuit, Casa de Vinuri Cotnari, Coriolan, Complex Comercial Felicia, Cramele Recaș, Creative Bar Events, Cross Media Design, Andrei Cucu Photography, Cuptorul Moldovencei, Cutiuța cu Amintiri, Delaco, Deliciosul de Vaslui, Federația Română de Rugby, Alexandra Feraru Make-up Artist, Glam Art Hair by Mara Handrea, Oana Gociman Photography, Green Spa, Ies Caffé, Alex Iacobescu Photography, Andrei Ignia Photography, Klipa, Magazinul Lavande, Vasea Onel Marcu Videographer, Mixology Bar, Maison Chouchou, Montegrappa, Moșia de la Tohani, Papioane Kruger, Paul Pădurariu Photography, PAVOT, Pixels in Love, Primăria Municipiului Iași, Salon Noblesse, Saria Decorațiuni, Selgros, Simba Invest, Simon’s Photography, Tymbark, Tricorp, Univers Band, Valigeria, VECTOR, Vinclass, WintopIce.

Parteneri media:

Magic FM, WINK Public Multimedia, Iași TV Life, România Liberă, Academia Cațavencu, Ziarul de Iași, Radio Iași, Zile și Nopți, TVR Iași, Happy Media, Absolut Media, Spot on TV, inoras.ro, CSRmedia.ro, iasifun.ro, iasi4u.ro

Pentru mai multe informaţii, ne puteți contacta la sediul Fundaţiei Serviciilor Sociale Bethany – biroul zonal Iaşi, str. Varianta Uzinei nr. 1 sau la telefon/ fax 0232-278535, pe site-ul evenimentului www.baluldelacastel.bethany.ro. Persoana de contact:  Georgiana Vieru, Coordonator eveniment, e-mail: georgiana.vieru@bethany.ro , telefon: 0743 628 489.

Search

mai, 2024