Festivalul „Bucurie în Mișcare” ajunge la Iași!

Sâmbătă, 18 iunie, ora 10, Parcul Copou (în zona esplanadei Casei de Cultură)

Începând cu ultimul weekend din luna mai, campania „Bucurie în Mișcare” a demarat cea de a V-a ediție din România cu un eveniment desfășurat în Grădina Publică din Galați, iar în 11 iunie poposește la Roman, în Piața Roman Vodă. Caravana își continuă traseul și va ajunge sâmbătă, 18 iunie, începând cu ora 10, în Parcul Copou din Iași.

Organizat de Asociația 11even din Cluj Napoca și susținut de Kaufland România, festivalul propune tuturor celor care iubesc mișcarea, un eveniment unic prin diversitatea activităților organizate pentru copii și adulți. Întreaga zonă din Parcul Copou și esplanada Casei de Cultură destinată acestui festival – în cadrul căruia intrarea este liberă – va cuprinde diverse spații pentru cei prezenți: activități speciale pentru copii între 4-12 ani, un spațiu de activități și competiții sportive (fun-tennis, tir cu arcul, badminton, ștafete în saci, volei, tenis cu piciorul și multe altele), precum și o zona de relaxare cu pături de picnic și hamace. Cei prezenți pot petrece întreaga zi în cadrul festivalului, pentru că organizatorii au pregătit multe premii, diverse demonstrații sportive și câteva surprize.

Pe lângă spațiile de jocuri și concursuri, organizatorii au pregătit o serie de momente speciale. Astfel, Clubul Sportiv Unirea va prezenta demonstrații de scrimă, CS Anghel Saligny va încânta publicul prezent cu o demonstrație de gimnastică ritmică, copiii de la clubul de dans Nikons ne vor arăta cum ne putem bucura prin dans, iar Profesorul Iulian Dumitru și copiii săi vor prezenta o demonstrație de capoeira. De asemenea, cu susținerea Asociației Preventis vor avea loc competitii de badminton, iar din partea Happy Life Center, în zonele adiacente, se vor desfășura ateliere creative pentru copiii.

Proiectul ”Bucurie în mișcare” a pornit în anul 2012 în România și până în prezent a fost organizat în peste 20 de orașe, reunind zeci de mii de participanți. Evenimentul din Iași este organizat de către Asociația11even în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, alături de o serie de parteneri locali.

Mai multe informații găsiți pe site-ul: bucurieinmiscare.ro, dar și pe pagina de Facebook: Bucurie în miscare.

 

Search

mai, 2024