Personaje din trecut reapar in noul sezon Game of Thrones!

HBO deja ne-a tachinat că Jon Snow va apărea din nou în Sezonul 6 al serialului Game of Thrones, iar acum ne putem concentra și la întoarcerea lui Isaac Hempstead-Wright ca Bran Stark, care nu a fost parte a sezonului 5.

Ultima dată când l-am văzut pe Bran, acesta se întâlniseră cu trei ochi Corbul (acum interpretat de Max von Sydow), în finalul sezonului 4.

Starurile din Game of Thrones Peter Dinklage, Nikolaj Coster-Waldau, Lena Headey, Emilia Clarke, Aidan Gillen, Natalie Dormer, Carice van Houten, Sophie Turner, Maisie Williams, John Bradley, Hannah Murray, Gwendoline Christie, precum și fostul „Deadwood”, actorul Ian McShane sunt, de asemenea, parte în noul sezon al seriei.

Al saselea sezon care va avea doar zece episoade va fi difuzat pe HBO, începând din aprilie 2016.

HBO a confirmat în vara lui 2015 că planurile pentru serie sunt acelea de a rula timp de cel puțin opt sezoane.

Search

mai, 2024