Eleganță și generozitate la Balul de La Castel!

Peste 140.000 de lei au fost donați vineri seara în sprijinul copiilor cu dizabilități

Seara de 19 iunie 2015 a marcat desfășurarea celei de-a IV-a ediții a Balului de La Castel. Peste 400 de persoane au dat curs invitației Fundației Serviciilor Sociale Bethany și partenerilor săi, manifestându-și generozitatea nemărginită și interesul viu pentru obiceiurile tradiționale românești. Rezultatul financiar al evenimentului este spectaculos, depășind suma de 140 000 de lei, bani ce vor fi investiți integral în serviciile de terapie pentru copii cu dizabilități în cadrul Fundației Bethany.

Licitația caritabilă a fost momentul cel mai important al serii, invitații având posibilitatea de a admira obiecte de artă și de colecție extrem de valoroase. Vedetele acestui moment au fost pachetul de colecție oferit de Simona Halep, care a transmis un mesaj celor prezenți, cu sprijinul Dedeman, achiziționat cu suma de 10 000 de lei, lucrarea de artă „Inocență”, semnată de pictorul Leontin Păun, achiziționată la prețul de 6000 de lei, „Woman 11”, semnată de artistul Vladinsky,  achiziționată la prețul de 5100 de lei,  „Meditație”, lucrare realizată și donată de Felix Aftene, achiziționată la prețul de 4300 de lei sau sticla de vin magnum „Simfonie”, Domeniul Coroanei Segarcea, cu semnăturile ASR Principesa Margareta a României și ASR Principele Radu al României, achiziționată la prețul de 2000 de lei.

Licitația caritabilă a fost o oportunitate pentru invitați de a-și completa colecțiile cu obiecte de artă realizate și dăruite de: PAVOT, Codrin Mircea, Felix Aftene, Leontin Păun, Adrian Jugaru, Borgdan Bârleanu, Ioan Maric, Victoria Ceban; dar și de colecție, precum: obiecte și accesorii vestimentare ale designerilor celebri Adrian Oianu, Anca și Silvia Negulescu, Iutta; colier FREYWILLE din colecția Hommage Alphonse Mucha, dedicată pictorului ceh cu același nume; caseta de vinuri însoțită de cartea cu autograful actorului Horațiu Mălăele sau obiecte de veșmânt tradițional românesc, donate de doamna Iulia Gorneanu.

Programul artistic de excepție a încununat seara dedicată tradițiilor pur românești, reunite sub conceptul generos al evenimentului – SOLSTITIUM. Artiștii Felicia Filip și taraful Andrei Holban, Adrian Naidin și Ionuț Micu, Concertino Band, Andra Botez & Friends, Mădălina Ursache și-au arătat măiestria prin cântece cu dor de românesc și doine care să ajungă direct la sufletele celor prezenți. Evenimentul nu ar fi fost complet fără amfitrionii serii, Irina Păcurariu și Pavel Bartoș, care au profitat de șarmul lor și au interacționat cu invitații, făcându-i să se simtă parte importantă din eveniment.

Balul de La Castel este evenimentul caritabil prin care an de an Fundația Serviciilor Sociale Bethany invită persoane marcante din zona Moldovei, dar și companii, să se alăture cauzei sale – Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități. Deschis în anul 2012, în centrul de recuperare al Fundației Bethany, aproape 60 de copii au beneficiat de 1700 de ședințe de terapie anual, lucrând în prezent cu o echipă de 7 profesioniști dedicați zi de zi progresului fiecărui copil și fiecărei familii în parte. Dacă Balul de La Castel crește cu fiecare ediție, este pentru că din ce în ce mai mulți parteneri își aduc contribuția în organizare, oferind produse sau servicii.

Search

mai, 2024