La mulți ani, Jackie Chan!

Jackie Chan, (n. Chan Kong-sang, 7 aprilie 1954) este un actor, coregraf de lupte, comediant, regizor, producător, expert al artelor marțiale, scenarist, antreprenor, cântăreț și cascador originar din Hong Kong. În filmele sale, este cunoscut pentru stilul acrobatic de luptă, sincronizarea sa comică, folosirea armelor improvizate și cascadoriile sale inovative. Jackie Chan este actor din anii 1960 și a apărut în peste 100 de filme.

Chan a obținut stele pe Hong Kong Avenue of Stars și pe Hollywood Walk of Fame. Fiind un simbol cultural, Chan a fost pomenit în diverse cântece pop, desene animate și jocuri video. Un solist de operă, Chan este de asemenea și un cântăreț de Cantopop șiMandopop, lansând mai multe albume și cântând o mare parte din piesele de generic ale filmelor în care a jucat.

Chan s-a născut pe 7 aprilie 1954, în Hong Kong, China, sub numele de Chan Kong-sang, fiind fiul lui Charles și Lee-Lee Chan, refugiați din Războiul Civil Chinez. A fost poreclit Paopao (în chineză: 炮炮, având sensul de „ghiulea”), pentru că nu stătea niciodată locului. Din moment ce părinții săi lucrau pentru consulul francez din Hong Kong, Chan și-a petrecut anii de formare în apropierea reședinței consulului, în districtul Victoria Peak.

Prima apariție majoră a lui Chan a fost în filmul Snake in the Eagle’s Shadow din 1978, filmat în timp ce acesta era împrumutat la Seasonal Film Corporation. În regia lui Yuen Woo-ping, Chan a obținut libertate totală pentru cascadoriile sale. Filmul a inițiat genul de comedie kung fu, dovedindu-se a fi o împrospătare adusă audienței din Hong Kong. Chan a jucat apoi în Maestrul bețiv, care l-a propulsat pe actor către succesul mondial.

La mulți ani, Jackie Chan!

Sursă date și fotografie: wikipedia.org

Acest articol a fost scris de pe un laptop DELL, de la partenerii nostrii, Madd Electronics.

Search

aprilie, 2024