47 de ani de la nasterea lui Kurt Cobain

Kurt Donald Cobain (n. 20 februarie 1967 – d. 5 aprilie 1994) a fost un cântăreț, chitarist și compozitor în formația de muzică rock Nirvana, originară din Seattle. Cobain s-a născut în Aberdeen, Washington și a avut parte de o copilărie dificilă, la care a făcut referire în unele cântece și interviuri. Cunoscut pentru versurile sale abrazive și tulburătoare, precum și pentru registrul vocii, Cobain este considerat unul din cei mai influenți cântăreți rock din toate timpurile.

Cobain a format în 1986 trupa „Nirvana”, împreună cu Krist Novoselic. În primii doi ani trupa a devenit cunoscută printre amatorii de grunge dinSeattle. În 1991 lansarea videoclipului pentru piesa „Smells Like Teen Spirit” de pe albumul „Nevermind” a marcat schimbarea preferințelor în rândul fanilor muzicii rock „mainstream”, care în anii ’80 preferaseră stiluri precum glam metal, arena rock, sau dance-pop, către grunge și rockul alternativ în general. Mass-media a transformat acel cântec în „anthem-of-a-generation” („imn al unei generații”) și pe Cobain în „purtătorul de cuvânt” al Generației X, contrar voinței sale. Printre cântecele compuse de Cobain se numără „Come as You Are”, „Lithium”, „In Bloom”, „Heart-Shaped Box”, „All Apologies”, and „About a Girl”.

În ultimii ani de viață Cobain s-a luptat cu dependența de droguri și a făcut cu greu față presiunii mass-media, el declarând la un moment dat : „Faimos era ultimul lucru la care voiam să ajung”. Pe 8 aprilie 1994 Cobain a fost găsit mort în casa lui din Seattle. Moartea lui a fost declarată sinucidere, dar acest subiect este încă unul controversat.

Pe 8 aprilie 1994 Kurt Cobain, împușcat în cap, a fost găsit în casa din Lake Washington de către un electrician. Verdictul poliției a fost sinucidere – Kurt lăsând o scrisoare de adio adresată prietenului său imaginar din copilărie, Boddah, în care spunea că viața lui a devenit o minciună, că nu mai simte nici muzica și nici scena – și că nu mai poate continua. Cobain a fost incinerat, cenușa sa fiind o treime împrăștiată într-un templu budist din Ithaca, o treime în râul Wishkah și o treime a rămas în posesia lui Courtney Love.

Circumstanțele dubioase ale morții lui Kurt Cobain au pornit o întreagă dispută în jurul morții sale, ce continuă și în ziua de azi: de-o parte sunt cei care au căzut de acord cu verdictul poliției – cel de sinucidere, iar de altă parte sunt cei care consideră că moartea sa a fost cauzată de o crimă, că ar fi fost ucis de către soția sa.

Cobain scria des în jurnal, lăsând 22 de caiete după moarte. În noiembrie 2002 o selecție din acestea a fost publicată.

După opt ani de la moartea sa, ultima înregistrare în studio a trupei Nirvana a fost scoasă pe piață – piesa You know you’re right, care a ajuns pe locul 1 în toată lumea, aducând o nouă generație de fani trupei.

Indiferent de împrejurările morții, poate că viața și cariera lui Kurt Cobain pot fi cel mai bine descrise de versul piesei lui Neil Young citat chiar de el în ultima scrisoare: „It’s better to burn out than to fade away” („E mai bine să te arzi decât să te pierzi încet în umbră”).

Sursă date și foto: wikipedia.org

Acest articol a fost scris de pe un laptop DELL, de la partenerii nostrii, Madd Electronics.

Search

mai, 2024