Fundatia Bethany la Swimathon

Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany participă vineri, 5 iulie 2013, începând cu ora 17.00 la Swimathon, cea mai mare competiţie caritabilă ce are loc la Iaşi. Evenimentul se află la a doua ediţie şi este organizat de Fundaţia Comunitară Iaşi.

 

Problematica copiilor cu dizabilităţi a sensibilizat oameni importanţi ai Iaşului, persoane din medii şi de vârste diverse. Astfel, pentru Fundaţia Bethany vor înota anul acesta în cadrul Swimathon două echipe: Echipa Focality, formată din reprezentanţi ai companiei Focality, companie ce are o experienţă semnificativă în livrarea de soluţii IT, consultanţă şi proiecte de infrastructura. Gama de competenţe profesionale ale echipei Focality asigură fundaţia pe care sunt clădite soluţii eficiente şi proactive pentru clienţii companiei.

 

„Istoricul de succes în cadrul competiţei Swimathon ne face să aşteptăm cu nerăbdare participarea la ediţia de anul acesta. Entuziasmul cu care înotătorii şi susţinătorii acestora se alătură cauzei alese face parte din misiunea prin care ne dorim să fim aproape de copiii ocrotiţi de Fundaţia Bethany.” declară angajaţii companiei Focality implicaţi activ în eveniment.

 

Ce-a de-a doua echipă, Bethany Team, reuneşte şi ea prieteni dedicaţi ai Fundaţiei, oameni care îşi doresc foarte mult ca, prin efortul lor, să ofere copiilor cu dizabilităţi asistaţi de Fundaţia Bethany şansa la servicii gratuite de recuperare pentru o perioadă cât mai lungă de timp. Unul dintre cei mai motivaţi concurenţi este Ecaterina Luca, în vârstă de 8 ani care, după ce anul trecut l-a susţinut de pe margine pe tatăl său, Traian Luca, înotător în echipa Bethany, şi-a dorit ca la ediţia de anul acesta să participe alături de el în competiţie pentru a da şi ea o mână de ajutor copiilor cu nevoi speciale.

 

Campionul K1 Sebastian Ciobanu s-a alăturat şi el echipei Bethany Team şi se va „lupta” cu valurile pentru a oferi şansa unei vieţi mai bune pentru copiii cu dizabilităţi din Iaşi.  

„Am acceptat să înot la Swimathon în echipa Fundaţiei Bethany pentru copiii aceştia care fac parte din societate şi care de ce le mai multe ori sunt marginalizaţi. O fac pentru a reuşi să le oferim aceste servicii de care au atâta nevoie şi fără de care nu ar face progresele pe care le fac în acest centru. Nu în ultimul rand mă implic ca şi creştin, pentru că întotdeauna trebuie să ai grijă de aproapele tău.” a declarat Sebastian Ciobanu, campion K1.

 

 

Mai multe detalii puteţi obţine la sediul Fundaţiei Serviciilor Sociale Bethany – biroul zonal Iaşi, str. Varianta Uzinei nr. 1  sau la telefon/ fax 0232-278535, persoana de contact Georgiana Vieru, coordonator PR&Fundraising, email: georgiana.vieru@bethany.ro, telefon 0766 680246. Detalii pe www.bethany.ro.

Search

decembrie, 2024