Gala Premiilor Operelor Nationale

Pentru prima data in Romania, capitala Moldovei gazduieste sambata, 8 iunie 2013, de la ora 21.00, in Sala Mare a Teatrului National „Vasile Alecsandri” Iasi – Gala Premiilor Operelor Nationale –  un eveniment cultural de exceptie ce va fi preluat si transmis in direct de Televiziunea Romana si Radio Romania Cultural.  

In cadrul manifestarii vor fi acordate premii la 16 categorii de nominalizari precum: cel mai bun spectacol, cel mai bun regizor, cel mai bun dirijor, cel/cea mai bun/a solist/a, cel/cea mai bun/a solist/a de balet, cel mai bun spectacol din creatia romaneasca premiul pentru conceptia decorului, premiul pentru conceptia costumelor, premiul pentru debut, cel mai bun spectacol pentru copii, cel mai bun coregraf, cel mai bun musical.  

Pe langa aceste distinctii, se vor acorda unor mari artisti premii de excelenta si pentru intreaga activitate, dar si premii speciale ale juriului. Acestea vor fi inmanate de personalitati marcante ale culturii romanesti din tara si strainatate.  

Gala Premiilor Operelor Nationale este initiata de Opera Nationala Romana Iasi si organizata in parteneriat cu Primaria Municipiului Iasi si Consiliul Judetean Iasi si se doreste a fi un eveniment cu traditie, prin care activitatea artistilor de opera sa fie recunoscuta, apreciata si premiata.  

La eveniment vor participa peste 300 de invitati de seama din mediul artistic si nu numai. Biletul pentru Gala Premiilor Operelor Nationale costa 50 de lei si poate fi achizitionat de la agentia Operei.  

Tinuta eleganta este obligatorie.

Sursa foto: Facebook

Search

aprilie, 2024