Prima editie a On Air Music Awards si-a desemnat castigatorii

Prima editie a On Air Music Awards a avut loc pe 15 aprilie la Teatrul National din Bucuresti. Douazeci de statuete trofeu si-au gasit calea catre unii dintre cei mai apreciati artisti, compozitori, textieri, regizori si manageri cu realizari remarcabile in anul 2012 sau in intreaga cariera.  

MC-ul Galei a fost Vali Barbulescu care a intrat foarte bine in pielea unui personaj inspirat direct din „Nasul”: „Sunt gata sa va fac o oferta pe care nu o puteti refuza: ne-am adunat astazi la On Air Music  Awards toti capii din muzica romaneasca, pentru a termina cu razboaiele.” Show-ul a inceput in forta cu Vita de Vie care a deschis seria mini recitalurilor continuata de Alina Manole, Grasu XXL, Corina, What’s Up si Andra, Trio Zamfirescu, Adina Raducan, Vunk, Lala Band si Electric Fence.  

Iata si castigatorii desemnati de juriul primei editii a On Air Music Awards:

  • Cel mai bun pop-rock – Castigator: CAT DE DEPARTE – HOLOGRAF
  • Cel mai bun dance – Castigator: K-BOOM – CRBL feat. HELEN
  • Cel mai bun hip-hop – Castigator: SOPHIE – MAXIMILIAN
  • Cel mai bun rock alternativ – Castigator: SPNZRTR – ROBIN AND THE BACKSTABBERS
  • Cel mai bun videoclip – Castigator: SMILEY – DEAD MAN WALKING
  • Cea mai buna voce feminina – Castigator: LOREDANA
  • Cea mai buna voce masculina – Castigator: DAN BITTMAN
  • Cel mai bun live – Castigator: LOREDANA
  • Cel mai bun ambasador muzical – Castigator: INNA
  • Cel mai bun text in limba romana – Castigator: PRINTRE LUPI – ZOIA ALECU
  • Cel mai bun folk – Castigator: NALUCA – POESIS
  • Cel mai bun debut – Castigator: K LA METEO – WHAT’S UP feat ANDRA
  • Promoterul anului – Castigator: EMAGIC
  • Cel mai bun compozitor – Castigator: MARIUS MOGA pentru piesele: K-Boom (interpret: CRBL feat. Helen); K la meteo (interpret: What’s Up feat. Andra); Electronic Symphony (interpret: Luke, Demoga feat. Liviu Teodorescu); Petre (interpret: CRBL feat. Adda)

Internetul este o cale de promovare din ce in ce mai semnificativa pentru orice artist, asa ca On Air Music Awards a decernat doua premii pe baza rezultatelor obtinute pe internet:

  • Premiul pentru CEL MAI CAUTAT ARTIST PE GOOGLE, incadrat in genurile care au fost subiectul On Air Music Awards (pop rock, dance, hip-hop, rock alternativ, folk) a revenit grupului Lala Band.
  • Premiul pentru CEL MAI VIZUALIZAT VIDEOCLIP PE YOUTUBE a fost acordat productiei „Cai verzi pe pereti” regizata de Iulian Moga pentru piesa cu acelasi nume interpretata de Smiley, Alex Velea si Don Baxter.

Trofeul ARTISTUL ANULUI s-a votat in timpul Galei si a fost castigat de ROBIN AND THE BACKSTABBERS. Trupa de rock alternativ a plecat acasa cu BUZZ, trofeul unicat creat de sculptorul iesean Alin Neacsu. La urmatoarea editie a On Air Music Awards, Robin And The Backstabbers vor da mai departe trofeul catre urmatorul castigator.  

ON AIR MUSIC AWARDS este un proiect Star Management, companie condusa de Anca Lupes si Zoli Toth, care isi propune sa premieze elita din industria muzicala romaneasca.

Search

septembrie, 2024