The Sartorialist – moda de pe strada

Pe vremuri, o plimbare prin oras era felul in care doamnele si domnisoarele se laudau cu noile achizitii vestimentare – rochii, palarii, manusi – , dar si cu cele mai la moda coafuri. In prezent, daca am spune ca aceasta traditie s-a pierdut, am avea de-a face cel putin cu un om care sa ne contrazica vehement. Este vorba despre blogger-ul Scott Schuman, cunoscut mai ales sub numele de The Sartorialist. Banuim ca deja ai petrecut ore in sir pe site-ul sau, pentru a „fura” cateva din ideile vestimentare pe care el le condenseaza intr-o fotografie.  

In 2005, atunci cand Scott Schuman isi lansa blog-ul, conceptul de street style fashion era putin folosit. El este considerat primul blogger de street style, desi in blogosfera mai existau mii de fotografii cu oameni si tinutele lor. The Sartorialist a fost primul care a pus batista la sacou si a urcat traficul la cerul web. De ce a avut proiectul un succes atat de mare? Pentru ca blog-ul aduce omul simplu, din strada, pe un podium, facand din el un fashion icon.  

Ce înseamna de fapt succesul lui Scott Schuman?

10.000 de oameni intra zilnic pe blog-ul lui. Isi cauta inspiratia, isi clatesc ochii cu tinute fresh sau a devenit, pur si simplu, o rutina sa gaseasca fotografii cu oameni chic. Fara acesti admiratori ai muncii lui probabil ca nu ar fi ajuns sa colaboreze cu GQ, Vogue Italia, Vogue Paris, Interview. In plus, a fost punctul cheie in multe campanii din lumea modei, pentru branduri importante.  

Totusi, Scott Schuman a avut contacte cu moda si inainte de blogging. A lucrat in industria textila pentru barbati si, dupa 15 ani, a renuntat la job pentru a avea grija de copiii lui. In timpul facultatii facuse cursuri de croitorie si atunci si-a dat seama cat de importanta este o haina bine croita. Intr-un interviu oferit in exclusivitate pentru GQ Romania in 2009, spunea ca „secretul stilului incepe si se termina cu felul in care sta haina pe tine. Fara asta, nu poti face urmatorul pas pentru a-ti imbunatati stilul personal.”  

De ce un blog?

In „Street-Style: Fashion Photography, Weblogs and the Urban Image”, Jess Berry scrie ca „blogurile de street style nu reprezinta doar o forma de documentar social, insa incurajeaza un dialog care transforma moda strazii intr-o arena democratica, unde publicul obisnuit, celebritatile sau designerii sunt in prima garda a modei.”  

Se poate spune ca Scott Schuman a dat start „democratizarii” modei. Nu stim daca si-a imaginat isteria creata printre tinerii care vor si ei sa fie fashion bloggers cu orice pret, dar stim sigur ca el isi continua calatoriile prin lume si surprinde oameni frumosi. 


Sursa: www.gq.ro Sursa foto: www.thesartorialist.com

Search

mai, 2024