Ultima zi de CES 2013

Targul de Tehnologie CES (Consumer Electronics Show) se desfasoara anul acesta in peroada 8-11 ianuarie, in Las Vegas. Editia din 2013 sta sub semnul conectivitatii, iar cele mai diverse lucruri, de la banala furculita, pana la ochelari, dispun de senzori de sincronizare cu aplicatiile de smartphone, prin care ti se permite accesul la Internet. Evenimentul de anul acesta inglobeaza cea mai mare editie de pana acum, spatiul de expozitie fiind disponibil pe suprafata a 170.000 de metri patrati, echivalentul a doua hangare de aeronave.   

Debutand in 1967, CES a adunat la standurile sale mii de companii si a trezit entuziasmul a milioane de vizitatori. Aici a fost prezentat primul smartphone Apple, dar si conceptul Blu-ray. Anul acesta, prin traditie, evenimentul aduce in centrul atentiei mondiale cele mai noi tehnologii si gadget-uri. Fiind cel mai spectaculos targ de profil tehnologic, CES-ul este o oportunitate de neratat pentru marii producatori, care isi pot face astfel cunoscute produsele.  

O surpriza mare a fost absenta companiei Microsoft, care a produs ceva rumori in industria de PC-uri, insa nu la fel de uimita a fost lumea in privinta absentei celor de la Apple care, de obicei, ignora participarea la Consumer Electronics Show. Se preconizeaza ca marele castigator al CES 2013 va fi gigantul Google, care s-a ambitionat in a raspandi sistemul de operare Android in toate domeniile accesibile. Samsung, marele castigator la nivel mondial in 2012 in ceea ce priveste sectorul telefoanelor inteligente, este in prim plan cu cel mai mare stand din cadrul CES.  

Specialistii spun ca publicul prezent in Las Vegas a cunoscut o schimbare de preferinte in ceea ce priveste interesul fata de produse. Daca pana acum descoperirile si progresele din domeniul hardware reprezentau punctul forte al targului CES, in prezent vizitatotii si-au indreptat atentia catre continutul, diversitatea si functionalitatea aparatelor expuse.  

Unele dintre cele mai interesante premiere care au avut loc la CES 2013 au fost:

  • Ceasul viitorului de la Toshiba, care recunoaste bataile inimii proprietarului;
  • Exynos 5 Octa, procesorul Samsung cu 8 nuclee;
  • Display-ul flexibil pentru telefoane si tablete de la Samsung;
  • Televizorul pe care il poti controla cu mintea;
  • Lansarea stick-ului USB de 1 Terrabyte.

Sursa: www.mediafax.ro

Sursa foto: www.facebook.com/InternationalCES

Search

mai, 2024