31 de ani de Amy Lee

Nascuta in California, SUA, Amy Lee este una dintre cele mai cunoscute cantarete de muzica rock din lume. Impreuna cu chitaristul Ben Moody, Lee a fondat trupa de rock alternativ Evanescence. Influentele muzicale pe care le imbina variaza de la muzica clasicapana la artisti moderni ca Björk, Tori Amos si Danny Elfman. Lee este celebra pentru look-ul sau, machiajul in stil gotic si hainele in stil victorian fiind elementele care o caracterizeaza cel mai bine.

Amy a luat lectii de pian de la varsta de noua ani. A avut o copilarie zbuciumata si nestatornica, familia ei mutandu-se in multe locuri. In cele din urma, s-au stabilit in Little Rock, Arkansas, unde a luat nastere si formatia Evanescence. In 1994, Ben Moody si Lee s-au intalnit intr-o tabara pentru tineret. La o luna de la acea intalnire, cei doi cantau deja impreuna prin cafenele si librarii, iar in 1998 si 1999 inregistrau deja doua EP-uri, „Evanescence” si „ Sound Asleep”. In 2003 apare primul lor album, care s-a vandut in peste cincisprezece milioane de exemplare in toata lumea.

Primul single, „Bring Me To Life”, aduce trupei trofeul Grammy cu distinctia „Best Hard Rock Performance”. Au urmat si alte melodii care au prins imediat la public, cum ar fi: „My Immortal”, „Going Under”, „Call Me When You’re Sober”, care au transformat Evanescence intr-un fenomen international.

Cantareata este si ambasadoare a Fundatiei Internationale „Out of the Shadows”, care sustine persoanele cu epilepsie. In februarie 2012, Amy Lee obtine locul 49 in „Top 100 Greatest Women in Music”, realizat de canalul de muzica VH1.

Echipa InOras.ro ii ureaza „La multi ani” si cat mai multe melodii in topurile internationale!

Search

mai, 2024