Turism Educational la Iasi

Astazi, 29 august 2012, la ora 11:00 a fost lansat la Iasi primul si cel mai complex catalog de turism educational realizat de echipa Icar Tours. Conferinta de presa a fost sustinuta de autorii ghidului, Florin Barhalescu, Corina Tescu si Victoria Epurean, la Centrul de Informare Turistica.

Acum doi ani de zile le-am spus studentilor mei de la Marketing turistic, anul 3, ca Iasi-Botosani este o axa turistica si mi s-a spus “No way! Nu avem ce sa vedem la Botosani”. Cu toate astea veti gasi in catalog un Botosani la care noi am dus cel putin cinci grupuri numai in primavara. Cu alte cuvinte, daca ne propunem sa invatam, vom gasi mijloacele in natura alaturi de noi. Acelasi lucru il avem pe Iasi, mult mai aproape de noi. Numai pe axa din dealul Copoului si pana la Sfantul Nicolae Domnesc sunt peste 100 de obiective turistice. In Iasi noi am descoperit peste 150. Va asteptam cu drag sa le descoperim impreuna, a spus Florin Barhalescu, Manager General Icar Tours Iasi.

Catalogul “Turism Educational la Iasi” cuprinde in cele 24 de pagini ale sale trasee pietonale iesene, excursii de o zi, activitati extracurriculare in Iasi, excursii de doua zile, informatii despre desfasurarea celui mai nobil sport- echitatia, excursii de trei, patru si cinci zile, tabere de vara in tara si in strainatate, vacante in Europa de Est, tabere de iarna, banchete in Romania si in strainatate, precum si informatii despre achizitionarea biletelor de avion.

Din punctul de vedere al cadrului didactic, care isi doreste niste elevi echilibrati, motivati, dornici de cunoastere, cu deprinderi foarte bune, era nevoie de acest catalog. Colaborez cu Icar Tours de sapte ani. O activitate extrascolara il invata pe copil mai multe decat in cateva ore de curs. Excursia este cel mai bun exemplu, de doua ore sau de mai multe zile. Indiferent de traseul ales, indiferent de apropierea  sau de distanta fata de casa, fara doar si poate beneficiile in ceea ce priveste dezvoltarea personalitatii copilului sunt majore. Si vorbim de o dezvoltare pe cele patru dimensiuni: din punct de vedere cognitiv, social, afectiv si fizic. Daca ati avut timp sa observati sau daca veti observa, in catalog veti vedea ca excursiile si taberele propuse de Icar Tours urmaresc dezvoltarea in mod echilibrat pe cele patru laturi, a spus Corina Tescu, cadru didactic la Scoala “Titu Maiorescu”

Autorii lucrarii au cu ei un enorm bagaj de cunostinte si o vasta experienta fara de care nu ar fi putut realiza catalogul atat de complex si generos in informatii. Sentimentul de patriotism local este cel care confera identitate si echilibru. De aceea, Icar Tours propune trasee pietonale ce vizeaza promovarea valorilor culturale iesene si dezvoltarea respectului pentru istoria acestui oras.

Clubul de ghizi a desfasurat foarte multe activitati interesante in mediul academic, pentru studenti, precum si pentru elevi si prescolari. Prima campanie pe care am avut-o in Clubul de ghizi a fost chiar cea in care Universitatea Alexandru Ioan Cuza a avut un proiect pentru boboci intitulat Bun venit la UAIC. Si atunci am fost solicitati sa facem o campanie, sa le spunem tinerilor studenti sa-si cunoasca orasul studentiei. Noi am facut o serie de tururi de cate trei zile. Le-am dat o cale de deschidere spre vizitarea obiectivelor. I-am informat si le-am facut o prezentare despre Iasi. Elevilor le-am prezentat, din Piata Unirii pana la Palat, 20 de obiective turistice, timp de doua ore. A fost ceva extraordinar pentru ca tururile au fost adaptate pentru varsta lor si pe categorii: istoric, literar, marmura si bronz, a precizat Victoria Epurean, Travel Manager Icar Tours Iasi.

Search

mai, 2024