X Factor la Iasi

Caravana X Factor a ajuns la Iași. Juriul X Factor caută și astăzi factorul X în Moldova, iar Răzvan și Dani, gazdele show-ului care va începe în toamnă la Antena 1, sunt pregătiți să stea de vorbă cu fiecare concurent în parte, să îi asculte poveștile și să îl facă să uite de emoții. Dani a ajuns la Iași direct de la nunta fratelui său, însă faptul că a petrecut până târziu în noapte în acest weekend nu l-a împiedicat ca astăzi dimineață să ajugă la Casa de Cultură a studenților odată cu primii concurenți și susținători.

Încă de la primele ore ale dimineții, zeci de ieșeni s-au adunat în fața Casei de Cultură a Studenților pentru mult așteptata întâlnire cu Cheloo, Delia și Dan Bittman. La ora 10.00 au început audițiile, iar sutele de concurenți înscriși la audițiile din Iași au ocazia să demonstreze că merită să fie pe scenă. Weekendul trecut a fost unul foarte încărcat, deopotrivă pentru jurați și prezentaori. Daca Dan Bittman și Cheloo au venit direct de la concertele susținute pe litoral, Dani a avut programat la acest sfârșit de săptămână un eveniment deosebit de important. Fratele său s-a căsătorit, astfel că prezentatorul a ajuns la Iasi, direct de la nunta fratelui său organizată la Timișoara.

Delia i-a cerut autograf unei concurente de la X Factor

 

Obișnuită să dea mii de autografe, a venit rândul Deliei se ceară un autograf. Nu s-a întâmplat la concertul vreunui mare star internațional, ci chiar la audițiile X Factor din Iași.  Una dintre concurente a impresinoat-o pe Delia într-atât încât artista și-a dorit să primească un autograf. Dacă și ceilalți doi jurați au fost la fel de plăcut surprinși de conucurenta X Factor, telespectatorii vor afla în curând, urmărind Antena 1.

Audițiile cu juriul X Factor sunt în toi la Iași. Noua generație de jurați X Factor a văzut până acum sute de concurenți, de toate vârstele și adepți ai tuturor genurilor muzicale. În această dimineață însă, Delia a întâlnit concurenta căreia a simțit că trebuie să îi ceară autograf.  Dacă a găsit Delia deja factorul X sau dacă doar a fost impresionată de vreo calitate specială a concurentei, telespectatorii vor afla urmărind, în această toamnă, X Factor, numai la Antena 1.

Cheloo la X Factor: “V-ați gândit la o carieră în striptease?

 

Zi plină pentru jurații X Factor. Delia, Cheloo și Dan Bittman se află astăzi la Iasi în căutarea următorului super star al României. Până acum,  noua generație de jurați X Factor  a ascultat zeci de concurenți de toate vârstele și adepți ai tuturor genurilor muzicale. Cu sinceritate, Delia, Cheloo sau Dan Bittman le-au spus tuturor ceea ce cred despre prestațiile lor, dar nu numai. Așa se face că, la un moment dat, Cheloo i s-a adresat unei concurente întrebând-o “V-ați gândit la o carieră în streaptease?”. Ce anume l-a dereminat pe juratul X Factor să pună această întrebare, telespectatorii vor putea afla urmărind X Factor la Antena 1.

De la Iași, caravana X Factor se întoarce la București, acolo unde audițiile se vor desfăura pe parcursul a trei zile.Pe 3, 4 și 5 august, toți cei care cred că au voce, charismă, că pot face show și transmite emotție vor avea ocazia să convingă juriul că pot fi următorul super star al României.

Informații în timp real de la audițiile cu juriul X Factor poti fi gasite pe site-ul oficial X Factor , www.xfactor.a1.ro și pe pagina de Facebook: http://www.facebook.com/xfactor.romania.

De mai bine de 18 ani, Antena 1 este unul dintre cei mai importanţi competitori pe piaţa media din România, statut câştigat prin respectul pentru telespectatorii pe care i-a ţinut mereu aproape. Cu o echipă de oameni deosebiţi în spatele camerelor, cu vedete îndrăgite şi formate de succes, Antena 1 îşi menţine poziţia de lider în programe de divertisment, dând viaţă spectacolului şi oferind inspiraţie pentru milioane de telespectatori. Antena 1 face parte din cel mai important grup de media românesc, dezvoltat organic din resurse proprii, pentru care performanţa rămâne o valoare constantă.

Search

mai, 2024