21 Iulie 2012 – O seara de sunete selecte la Arenele Romane

Cum puteam lipsi de la un eveniment organizat de The Mission la Arenele Romane din Bucuresti? Cadrul este superb, fara doar si poate, iar experienta de acum un an de la Tiesto (aceiasi organizatori si aceiasi locatie) a facut de nerefuzat invitatia la evenimentul ce il avea cap de afis pe Nicolas Jaar.

Doar ca motivele pentru care noaptea evenimentului a fost de neuitat nu il includ si pe headliner-ul nostru. Trebuie sa ne dam jos palaria in fata organizatorilor pentru artistii adusi alaturi de Jaar. Un „warm-up” excelent reusit de Footprintz, Valentin Stip si Voices of Black. Ultimii dintre ei ne-au propus un sound cu totul si cu totul deosebit si ne-au facut sa-i cautam pe Facebook imediat cum am ajuns acasa.

Au urmat Soul Clap si Benoit & Sergio. Sergio, membru al ultimului proiect amintit, a cantat live cu publicul si a tinut hype-ul petrecerii la un nivel foarte inalt. De asemenea, tot B&S au ridicat multi oameni in picioare si i-au adus in centrul arenelor.

Nicolas Jaar ne-a pus pe jar, dar nu intr-un sens pozitiv. Ajuns in fata publicului pe la 4:30 AM, acesta si-a interpretat, acompaniat de un chitarist si un saxofonist, ultimul sau album, „Space Is Only Noise„. Dupa maxim o ora ne-a parasit fara nici macar un „Goodbye!”. Ce-i drept, era mai potrivit un DJ set unde sa ascultam „Mi Mujer”, „El Bandido” sau „Stay In Love”.

Dar Jaar ne-a trimis acasa dimineata cand picioarele abia ne mai ascultau. Evenimentul a fost peste asteptarile noastre. In primul rand Arenele au fost pline iar invitatii au stiut sa tina publicul in picioare cam 7-8 ore. Asa cum eram obisnuiti de la evenimentele trecute The Mission, sunetul a fost impecabil. Iar pe langa toate astea, am descoperit niste artisti pe care ii vom urmari cu mare interes de acum inainte.

Felicitam echipa The Mission pentru organizare, DJ-ii pentru prestatie si publicul pentru atmosfera. A fost extraordinar!

Search

aprilie, 2024