Ai incercat cocktailurile de la Love Bubble Tea?

Diseara e petrecere mare chiar peste drum de noi, pe Copou la cea mai noua senzatie de targul Iesilor, Love Bubble Tea. Noi ne tot intrebam ce-o fi acolo inca de cand am vazut pus in geam un banner mare pe care scria cu litere de-o schioapa „In curand si in Iasi!”. Am asteptat, am indurat timp de vreo 3-4 saptamani pana cand bannerul a disparut iar din spatele sau a rasarit un local nou nout si foarte diferit fata de ce ne asteptam.

Love Bubble Tea este un lounge foarte dragut situat in Copou, la parterul cladirii Habitat Proiect. Inca de cand pasesti inauntru esti intampinat de o amenajare interesanta, placuta ochiului dar si destul de surprinzatoare. Sunt cateva zone care ne-au atras privirea si anume separeul din partea dreapta a culoarului si terasa foarte simpatica din spate. Chiar nu ne gandeam ca acolo exista un spatiu gol, impresia fiind de cladire masiva, greoaie.

In afara de amenajare Love Bubble Tea este foarte interesant si din perspectiva conceptului nou pe care il aduce in Iasi. Totul pleaca de la cocktail-urile pe baza de bilute. Da, ati inteles foarte bine, bilute ce contin diverse sucuri. In mod normal acestea sunt in totalitate non-alcoolice dar baietii de acolo ne-au soptit ca pentru publicul iesean au mai strecurat si cate-o picatura de alcool. 🙂

Daca nu le-ati incercat inca, puteti merge diseara la petrecere. Cu siguranta o sa va placa si cocktailurile dar si locul. Si mai putem sa va spunem ca am aflat „pe surse” ca in fata o sa apara undeva pe la inceputul lunii august o terasa nou nouta amenajata pana la strada, ce va face concurenta serioasa vecinilor de la Timeout si Soho. Pana atunci let’s bubble together! Si nu uitati sa va imbracati cat mai colorat si sa fiti punctuali. Tot „pe surse” am aflat ca primul shot de tequilla ar fi moca! ;;)

Search

decembrie, 2024