septembrie, 2019

28sep12:00 am11:59 pmAna de hartie Sala Uzina cu Teatru

Mai mult

Detalii eveniment

Text, regie, scenografie, video design: Crista Bilciu
Distribuția:
Ada Lupu
Diana Chirilă
Oana Sandu
Dumitru Năstrușnicu
Dumitru Georgescu
durata: 1h 30`
spectacol nerecomandat persoanelor sub 14 ani
„Ana e o adolescentă inadaptată, de 16 ani, dintr-o familie destrămată, şi se luptă de ceva vreme cu kilogramele. La o petrecere cu colegii de liceu, i se pune ceva în băutură şi se trezeşte a doua zi, într-o cameră străină, fără să-şi poată aminti nimic din noaptea precedentă. În urma şocului emoţional, toate complexele legate de corpul ei se transformă într-o formă galopantă de anorexie. Când îşi descoperă pasiunea pentru desen, un fel de exorcizare a fixaţiei pentru corpuri scheletice şi mâncare, Ana înțelege că însăși viața ei e o foaie albă de hârtie. Oare va învăța cum să se rescrie pe sine? Să devină o Ană nouă, fără silă și fără durere?
De ce am scris acest text? Toată viața am ținut cură de slăbire. Primul lucru pe care îl învață o fetiță este că valoarea unei femei e asociată cu înfățișarea ei. Ne-am obișnuit ca discuțiile despre femeile care au realizări importante în știință, cultură sau artă să înceapă cu dezbaterea gradului lor de atractivitate, în timp ce un bărbat e judecat mereu după caracter și fapte. Am vrut, prin acest text, să explorez lupta zilnică a identității cu imaginea. Echilibrul fragil dintre căutarea/acceptarea de sine și acceptarea de către ceilalți.” (Crista Bilciu)
Crista Bilciu este regizor de teatru și scriitoare. S-a născut în 1978 la Târgu-Mureș, unde a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Petru Maior”, Facultatea de Regie de Teatru din cadrul Universității de Artă Teatrală din același oraș și Facultatea de Regie de Film și TV a Universității Media din București. A făcut asistență de regie la cei mai mari regizori români: Silviu Purcărete, Andrei Șerban, Alexander Hausvater, Alexandru Dabija, Bocsardi Laszlo și a fost în echipa lui Robert Wilson la spectacolul „Rinocerii”, realizat la Teatrul ”Marin Sorescu” din Craiova. A făcut câteva spectacole în teatrele din țară și peste 30 de spectacole independente în București, printre care spectacole de poezie contemporană în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române și spectacolul-instalație Nostalgia 53, după Mircea Cărtărescu. A fondat compania Teatrul de Foc, o trupă de teatru-laborator care face teatru experimental. În 2011 a publicat la Cartea Românească „Poema desnuda”, volum câștigător al concursului de manuscrise al Uniunii Scriitorilor, premiat cu Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Prima, Premiul Național de Poezie Mircea Ivănescu și alte premii. A debutat ca dramaturg cu „Pe jumătate cântec”, text câștigător al concursului de dramaturgie „Gala Star” 2015, spectacol care, în regia autoarei, face parte din repertoriul Teatrului Odeon din București. De atunci a mai câștigat alte câteva premii de dramaturgie.

Ora

(Sambata) 12:00 am - 11:59 pm

Lasă un răspuns

X