Între 10-12 decembrie, Teatrul Luceafărul din Iași va celebra 70 de ani de activitate artistică neîntreruptă. Primul spectacol înscris pe afișul Teatrul de Păpuși de Stat, cum se numea la înființare, a fost Peștișorul de aur (regia Iulia și Iosif Ligeti, 1950). Întrucât din cauza pandemiei momentul aniversar nu a putut avea loc în 2020, echipa teatrului pentru copii și tineret îl marchează la finalul acestei săptămâni. Organizatorii au imaginat un program special de reprezentații live, online, expoziții, lansare de carte, întâlniri cu publicul și cu specialiștii sub genericul Zilele ″ Teatrul Luceafărul 70 ″. ″Ideea centrală a programului este să subliniem câteva dintre tendințele și reușitele estetice ale instituției noastre din ultima decadă, să consolidăm legăturile cu publicul, conversația post-spectacol, dezbaterea. Vom avea și o premieră, Stația clovnilor, realizată de o echipă foarte tânără. Un spectacol non-verbal care reunește o distribuție numeroasă, dublă, 16 actori din toate generațiile într-un exercițiu creativ construit în jurul ideii de călătorie, de teatru într-un geamantan, de artă care stimulează imaginația spectatorilor de toate vârstele.″, precizează teatrologul Oltița Cîntec, directorul artistic al Teatrului.
Cele trei zile în care atenția comunității culturale ieșene va fi concentrată asupra Teatrului Luceafărul vor debuta vineri, 10 decembrie, orele 10, cu o reprezentație a spectacolului fondator – PEȘTIȘORUL DE AUR (un spectacol de Constantin Brehnescu, cu Doina Iarcuczewicz și Liviu Smântânică). Un spectacol longeviv (premiera – 1992) preluat și de o distribuție mai tânără – Carmen Mihalache, Claudiu Gălățeanu, care joacă alternativ cu distribuția inițială.
În foyer, expoziția ″Șapte decenii de existență artistică″ va reface prin imagini parcursul estetic al instituției devenite în prezent un reper internațional.
De la orele 18, pentru tineri va fi prezentată o producție care a avut premiera în toamna acestui an, HIKIKOMORI, realizată într-un parteneriat cu Centrul Cultural German și Facultatea de Teatru și Film a Universității ″Babeș Bolyai″ din Cluj Napoca (regia Tudor Nicorici, debut). Spectacolul a fost selectat la Festivalul Debutant de la Sf Gheorghe (octombrie 2021). O discuție moderată de Oltița Cîntec (teatrolog) și Richard Constantinescu (doctor și autor) se va axa pe tema ″Fenomenul Hikikomori – dependența de mediul virtual″.
De la orele 19, online va putea fi urmărit spectacolul PRINȚUL FERICIT după Oscar Wilde (regia Radu Nica, Premiul pentru cel mai bun spectacol și cea mai bună regie la Festivalul Gulliver Galați, creație selectată la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu).
Sâmbătă, 11 decembrie, la orele 10, O POVESTE JAPONEZĂ (Premiul pentru cel mai bun spectacol, Premiul pentru regie – Irina Niculescu – SUA și cea mai bună interpretare – Liliana Mavriș Vârlan) va încânta spectatorii. De la orele 18, este programată creația FRUMOASA ȘI BESTIA. Iar de la orele 19, ISTORIE LA PERSOANA I (selectat la Festivalul Internațional de Teatru Sibiu și Festivalul Național de Teatru) va fi difuzat prin streaming online.
Duminică, 12 decembrie este ziua premierei STAȚIA CLOVNILOR (orele 10 și 18), un spectacol nonverbal recomandat publicului cu vârsta peste 5 ani. În distribuție: Ionela Arvinte, George Cocoș, Ioana Corban, Cătălin Cucu, Claudiu Gălățeanu, Cristian Gheorghiu, Alexandru Iurașcu, Gabriel Lazăr, Dragoș Maftei, Liliana Mavriș Vârlan, Carmen Mihalache, Raluca Pintilie, Paul Sobolevschi, Mariana Teleman, Beatrice Volbea, Elena Zmuncilă; regia și ilustrația muzicală: Ana Crăciun Lambru; concept costume și păpuși: Alexandra Budianu; concept decor: Elena Iorga, muzica: Diana Roman. Despre noua creație Ana Crăciun Lambru spune ″Stația clovnilor e un spectacol pe care o să vrei să-l vezi din nou și din nou, cu cei mici și, apoi, și cu unul sau doi bunici. Te vei îndrăgosti de un personaj sau de toate deopotrivă. Vei râde de bătrânelul ce pierde trenul și vei căpăta alături de el o poftă nebună de joacă și de visare insuflate de clovnii ce apar din toate părțile când timpul se oprește în loc. Stația clovnilor îți va pune inima la locul ei și îți va purta mintea departe, într-o lume în care totul e mai frumos atunci când îmbrățișezi copilul din tine! ″
La orele amiezii, dezbaterea ″Teatrul Luceafărul 70 – parcursul estetic de la păpușa de cârpă la roboți și inteligență artificială″ va puncta traseul creativ al așezământului ieșean pentru copii și tineret. Moderatori vor fi teatrologii Anca Maria Rusu și Oltița Cîntec. În același cadru va fi lansată ediția a treia a monografiei Teatrului.
De la orele 19, KAJTUS VRĂJITORUL (o coproducție Teatrul Luceafărul, Institutul Cărții Cracovia și Institutul Polonez București) va fi accesibil online pe contul Facebook al Teatrului.
Toate reprezentațiile live vor fi urmate de discuții cu publicul sub genericul ″Întâlnire cu un personaj″, în formula dinamică de întrebări și răspunsuri.