Vacanța de vis la un pas distanță

Dacă te-ai îndrăgostit iremediabil de vară și îți zboară deja gândul la o vacanta însorită, poate că nu ar fi rău să îți faci de pe acum planurile de concediu. Ca să ai parte de un concediu perfect, trebuie să descoperi oferte convenabile, într-o perioadă adecvată pentru tine și spre o destinație renumită. În situația în care aștepți o vacanta de ultim moment, cu siguranță nu vei reuși să găsești o variantă care să îndeplinească toate cele trei criterii. Și cum nu mai este un secret pentru nimeni că îți dorești prețuri accesibile, cea mai bună opțiune pe care o ai la îndemână este să îți achiziționezi concediul cât mai devreme. Unde să pleci vara aceasta? Acolo unde este mare, soare și nu trebuie să cheltui o avere. De aceea există și ofertele Early Booking – cine își face planurile devreme, câștigă. Iar pentru vacanțele din vara anului acesta, trebuie să le  rezervi începând de acum. Poate ți se pare că e prea devreme să te gândești la vacanta de vară. Ei bine, adevărul e că acum se joacă meciul celor mai bune rezervări. Nu crezi?  Dacă vrei să te asiguri că ai suficiente opțiuni în privința celor mai potrivite destinații, că prinzi locuri acolo unde ai visat să ajungi, că ai pachete complete și, mai ales, că primești un preț mai scăzut decât peste câteva luni, acum e momentul. Chiar acum.

vacanta cu avionul

Dacă în urmă cu mai bine de cinci ani majoritatea turiștilor apelau în cea mai mare parte la agenţiile de turism de pe piaţă, în ultima perioadă trend-ul este rezervarea online. Există numeroase platforme online de unde îţi poţi alege destinaţia, site-uri care vin cu oferte foarte bune de preţ pentru cazare, bilete de avion şi chiar închiriere de maşini. Dacă te hotărăși să apelezi la o agenție de turism, marele avantaj este acela că economiseşti foarte mult timp.  Un alt avantaj este acela că poţi primi oferte personalizate în funcţie de cerinţele şi nevoile tale. O agenţie de turism îţi poate organiza o vacanta nu numai în funcţie de destinaţia preferată, ci şi în funcţie de activităţile tale preferate. Poţi alege o vacanta în care să faci scuba diving sau să joci golf, ori te plimbi cu barca la cele mai bune preţuri. Așadar, dacă nu ai suficient timp să vânezi ofertele, să cauţi şi să alegi cele mai bune destinaţii, cea mai potrivită alegere rămâne în continuare agenţia de turism care se ocupă în întregime de vacanţa ta, contra unui comision de agenţie.

În schimb, dacă dorești să îți rezervi singur online, ți-am pregătit câteva idei de platforme de unde te poţi inspira pentru alegerea celor mai frumoase destinaţii pentru vacanta mult visată. O platformă de turism românească directbooking.ro, unde poţi alege oferte de cazare atât pentru destinaţii din ţară, cât şi pentru destinaţii din lumea întreagă. De exemplu, pentru regiunea Toscana din Italia, ţi se vor afişa 10 pagini de hoteluri din care poţi alege. Poţi opta şi pentru  tipul de transport, individual, cu autocarul sau cu avionul. Ca şi în cazul unei vacanţe printr-o agenţie de turism, până la finalul lunii martie există discount-uri speciale pentru Early Booking. În plus, există şi aici oferte Last minute de care puteţi profita.

De asemenea, pentru o altfel de aventură poţi alege secretescapes.com. Şi aici poţi alege orice îţi doreşti: cazare, transport, diverse experienţe. Ofertele de preţ sunt negociate, iar unele hoteluri oferă în acest preţ şi mici facilităţi şi atenţii pentru oaspeţii lor. Foarte la modă sunt vacanţele Spa, iar secretescapes.com are chiar o secţiune dedicată acestui tip de vacanţă.

Pentru o vacanţă în zona de lux, poți face o vizită platformei kiwicollection.com. Aici vei găsi cele mai bune oferte pentru hoteluri şi resorturi de lux din toată lumea. Pentru Dubai, de exemplu, la începutul lunii iunie, sunt aproape 50 de oferte de cazare, cu preţuri începând de la 120 de euro/noapte până la 1250 de euro/ noapte. Chiar dacă este un site al destinaţiilor de lux, ai şi variante de discount-uri pentru Early Booking sau alte facilităţi gratuite în preţul oferit.

La categoria bilete de avion, site-ul autohton în acest domeniu este vola.ro. această platformă listează atât companiile low cost cât şi cele cu tarife la preţ întreg şi printr-o simplă introducere a cerinţelor de zbor, poţi primi ulterior cea mai bună ofertă de preţ pentru tine. Alte două platforme pentru rezervarea zborurilor online sunt expedia.com şi skyscanner.ro, ambele aducând oferte foarte bune, în funcţie de preferinţele tale.

Dacă eşti deschis unor noi experienţe, poţi încerca să arunci un ochi pe homeexchange.com. Această platformă pune la dispoziţia utilizatorilor destinaţii de vacanta în toată lumea. Condiţia este ca tu să ai o casă pe care să o dai la schimb celor în casa cărora vrei să mergi.

vacanta in hamac

Foarte la modă este airbnb.com o platformă pe care găseşti proprietăţile unor oameni din toată lumea, nu hoteluri, pe care le poţi închiria la preţuri foarte bune. De asemenea, dacă ai disponibilitatea să cauţi cu atenţie, îţi poţi organiza o vacanta de lux, într-o locaţie de poveste, la un preţ foarte bun.

În 2020, cele mai căutate vacanțe de vară rămân cele în Turcia (Antalya, Bodrum) Grecia (Creta, Rodos, Santorini, Atena), Bulgaria, Spania, Italia (Coasta Amalfitană, Sicilia, Sardinia sau Ischia), Portugalia, Dubai, Thailanda, Egipt, Marea Britanie, Franța Cipru etc. Țara sinonimă cu apă cristalină, plaje deosebite și bucătărie autentică, Grecia este una dintre locațiile ce își așteaptă vizitatorii cu o mulțime de insule spectaculoase.  Bulgaria se laudă cu Nisipurile de Aur, Sunny Beach sau Albena, în timp ce Antalya rămâne cea mai renumită locație din Turcia. Cei care aleg Spania își îndreaptă atenția spre Mallorca, Tenerife și Gran Canaria, deoarece fiecare dintre aceste  insule impresionează prin peisaje încântătoare. Iar pe lângă acestea, un sejur în Croația, sau Muntenegru poate fi o alegere interesantă.

De asemenea, dacă ai decis că meriți o vacanță de 5 stele care o să te facă să te simți ca un adevărat star de Hollywood și dacă buzunarul îți permite, visul tău ar putea să devină realitate.

St. Barts, Insulele Caraibe – Saint Barthelemy este numele uneia dintre cele mai populare insule din Caraibe. Această destinație de lux este locul perfect pentru cei care vor să se bucure de servicii de top, resorturi exclusiviste și priveliști excepționale. Pentru că într-adevăr pare un colț de rai, St Barts este printre favoritele vedetelor. Astfel, dacă ajungi aici, s-ar putea să ai ocazia să-i vezi pe: Jon Bon Jovi, Beyonce, Jay-Z, Gwen Stefani, Ellen DeGeneres, Rihanna și mulți alții. O vacanța de lux în St. Barts înseamnă însă și un buget considerabil. Astfel, pentru o noapte de cazare trebuie să scoți din buzunar aproximativ 3.500 de lei pentru două persoane. Desigur, vei beneficia de servicii dintre cele mai bune.

Lacul Como, Italia – Dacă  e destul de bun pentru George Clooney sau Richard Branson, atunci e destul de bun și pentru tine.  Ei sunt doar câțiva dintre cei care și-au cumpărat aici proprietăți, iar frumusețea Lacului Como e un motiv excelent pentru a-ți face și tu o vacanță de lux aici. Deși este una dintre destinațiile de lux preferate de vedete, prețurile de cazare de aici sunt acceptabile. De exemplu, poți sta la hoteluri de 4 stele, unde costul pentru o noapte nu este mai mare de 500 de lei.

St. Tropez aproape că nu mai are nevoie de nicio descriere, fiind una dintre cele mai căutate destinații pentru o vacanță exotică. Aici luxul este la el acasă, iar în St. Tropez nu numai că o să dai nas în nas cu unele dintre cele mai cunoscute vedete, dar o să te afli în compania unora dintre cei mai bogați oameni din lume. Dacă îți dorești mai mult decât să te relaxezi la soare și să te bucuri de plajele care par desprinse din albumele foto, St. Tropez are și alte atracții turistice, precum: Viex Port, La Ponche, Muzeul Fluturilor și multe altele.

vacanta la plaja

Prețurile sunt extrem de avantajoase pentru rezervările din timp, chiar și cu 6 luni înainte, așa că tot ce trebuie să faci este doar să alegi între plajele liniștite, izolate și cele unde petrecerile țin până în zori, regiuni cu păduri răcoroase ori care se bucură de livezi cu măslini, vegetație luxuriantă sau o zonă fierbinte și aridă.

Cel mai bun moment pentru a rezerva: Dubai cel puțin 3-4 luni înainte, Atena, Santorini 4 luni înainte, Paris 4 luni înainte, Marrakech 4 luni înainte, Istanbul, Antalya, 5 luni înainte, Tokyo 2-5 luni înainte, Dublin 2-5 luni înainte, Roma 3-5 luni înainte, Londra 3-5 luni înainte, Barcelona 2-7 luni înainte, Moscova 4-7 luni înainte, Cipru 3-4 luni înainte, iar pentru destinațiile exotice cel mai potrivit moment este cu 6-10 luni înainte.

Concediul stabilit cu ceva timp înainte de călătorie îți oferă o disponibilitate variată la facilitățile de cazare. Așadar, ai șansa de a petrece câteva zile în hoteluri de patru sau cinci stele, la prețuri pe care să ți le poți permite. În plus, la o vacanță Early Booking vei avea mai mult timp la dispoziție ca să cercetezi locul și să stabilești un itinerariu pentru a nu rata nici o atracție turistică. Pentru că ai totul planificat, poți să îți iei mai ușor zile libere de la serviciu fără să te îngrijorezi că te vei suprapune cu colegii de birou. De asemenea, îți vei face bagajul mult mai responsabil, ai posibilitatea de a selecta locurile în avion, poți să economisești mai mulți bani sau chiar să îți mai planifici o excursie pe baza reducerilor obținute.

Așadar, cu cât trebuie să aștepți mai mult o vacanta, cu atât vei fi mai fericit. Prin urmare, momentul perfect pentru a începe planificarea vacanței de vară începe acum.

Și în sfârșit … anticiparea ne face fericiți!

Search

noiembrie, 2024