Noul videoclip Eyedrops: 1.317 fotograme desenate de 30 de prieteni ai trupei

Trupa de rock alternativ Eyedrops a lansat un videoclip nou, realizat intr-o maniera tare simpatica si creativa. Dance Your Way Out, cea de-a patra piesa de pe albumul fara de sfarsit al celor de la Eyedrops a beneficiat de un experiment in regia lui Ion Puican: videoclipul este creat din 1.317 fotograme desenate de 30 de prieteni ai trupei. Ingenios, nu-i asa?  

 Toate cele 1.317 fotograme au fost printate pe hartie si date spre a fi desenate acestora. Cu talent la desen sau fara, toti cei 30 de oameni au avut la dispozitie o saptamana pentru a umple foaia goala, cu absolut orice au simtit sa transmita mai departe.   

„Nici unul dintre cei care au desenat n-a stiut ce fac ceilalti. Nici noi n-am stiut cum o sa arate pana cand n-a fost gata. Dar fix asta a fost ideea. Dance Your Way Out marcheaza momentul unei renuntari la iluziile trecutului, la asteptari si conditionari, o imbratisare a necunoscutului din fata noastra”, spune Paul, solistul trupei.  

Din echipa care a lucrat la clip au mai facut parte Doina Zavadschi (editare), Iulian Danciu (post-procesare) , Vlad Bender (camera), oameni care aproape ca fac parte din trupa, cum spun baietii.   

Videoclipul a fost lansat marti, 19 martie, la ora 11:00, iar piesa poate fi ascultata deja de luni pe site-ul trupei (www.neverendingalbum.com). Momentul coincide de altfel si cu lansarea albumului, al carui suport este site-ul mai sus mentionat, si care se va intinde pe intreaga existenta a trupei ca un sir continuu de piese.   

Eyedrops a luat fiinta in vara lui 2011, iar iesirea lor „in lume” s-a intamplat in ianuarie 2012, odata cu lansarea primei piese, Love Download. Erau atunci Paul Manolescu si Miche Marcu, iar regia videoclipului care insotea piesa a apartinut lui Ion Puican.  

A urmat apoi Go Blind, piesa prezenta si in playlist-ul Radio Guerrilla in vara lui 2012, insotita si ea de un videoclip. A urmat apoi concertul de debut, cand baietii, (Paul Manolescu, Dalto Ionescu, Daniel Olteanu „Bivas” si Dragos Strat) au cantat pentru prima oara in fata unui public, la Guerrilive Acoustic Session.  

Vedeti mai jos cum arata videoclipul celor de la Eyedrops!

Search

septembrie, 2024