La multi Carmen Tănase!

Carmen Tănase (n. 18 ianuarie 1961, Ploiești) este o actriță de teatru, film și televiziune din România.

A urmat, între 1980 și 1984, cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția Actorie, la clasa profesoarei Olga Tudorache și a asistentei Adriana Popovici. I-a avut drept colegi de promoție pe Bogdan Gheorghiu, Radu Duda (Alteța Sa Regala Principele Radu al Romaniei), Patricia Grigoriu, Marina Procopie, Dan Bădărău, Carmen Ciorcilă, Mihai Verbițchi și (de la clasa Sandei Manu) Oana Pellea, Carmen Trocan, Mioara Ifrim, Luminița Stoianovici, Răzvan Popa, Cristian Rotaru, Adrian Păduraru, Claudiu Istodor. Ca studentă a jucat, printre altele, în Demonii, dramatizare după romanul omonim de F.M. Dostoievski, Joia dulce, după John Steinbeck, și Suflete tari de Camil Petrescu (spectacol de absolvire). A debutat pe o scenă profesionistă alături de Olga Tudorache și de Radu Duda, colegul ei de la Actorie, în rolul Foca din piesa Fluturi, fluturi de Aldo Nicolaj, regizată de Cristian Hadjiculea la Teatrul Foarte Mic din București (data premierei: 26 octombrie 1982), spectacol preluat ulterior de Teatrul Național din Iași. Între 1984 și 1990 a fost actriță la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, fiind repartizată inițial la secția suceveană a acestuia, împreună cu Radu Duda, Bogdan Gheorghiu, Carmen Ciorcilă, Adrian Păduraru, Răzvan Popa, Cristian Rotaru, Mioara Ifrim și alți câțiva tineri absolvenți de teatru din țară. Din anul 1990, Carmen Tănase este actriță la Teatrul Odeon din București.

Roluri în televiziune

* Mara Anghel, în Pariu cu viața (serial), regia Iura Luncașu, Alex Fotea și Alex Borundel, 2011 – 2013

* Flacăra Potcovaru, în Inimă de țigan, Regina, State de România și Moștenirea (seriale de televiziune), regia Iura Luncașu, Alexandru Fotea și Sebastian Voinea/ Larry Maronese; Iura Luncașu, Larry Maronese, Vladimir Anton; Larry Maronese, Mihai Brătilă, Iura Luncașu, 2007-2008, 2008-2009, 2009-2010, 2010-2011.

* Zuzu, în Iubire ca în filme (serial), regia Iura Luncașu și Bogdan Dumitrescu, 2006-2007

* Simona Varlam, în Lacrimi de iubire (serial), regia Iura Luncașu și Bogdan Dumitrescu, 2005-2006

Sursă (date): wikipedia.org

Sursă (fotografie): www.facebook.com/Carmen.Tanase.61

Acest articol a fost scris de pe un laptop DELL, de la partenerii nostrii, Madd Electronics.

Search

noiembrie, 2024