Expoziția Granular Continuum îl readuce a treia oară la Borderline Art Space pe Mircea But, într-un proiect curatoriat de Lorena Marciuc, cu deschiderea pe 2 septembrie, de la ora 19:00, și perioada de vizitare 2–28 septembrie 2026.
„Granular Continuum” pornește de la o înțelegere divizionistă a percepției realității, de la tendința de a articula un continuum prin delimitarea unor unități discrete, asemenea secvențelor temporale foarte precise sau particulelor materiale, și apelează la gândirea lui Karen Barad pentru a deplasa, un pas în lateral, problematica continuumului spre aceea a instabilității scalare a unității perceptive. Dacă Barad semnalează faptul că entitățile nu preced „intra-acțiunea” ca termeni deja determinați, ci, dimpotrivă, capătă determinare prin aceasta, întrucât actul care produce diferența produce simultan și relația, atunci discontinuitatea devine, în contextul de față, modul — sau, mai exact, scara — în care continuitatea devine vizibilă. Tăietura care decide, la fiecare scară, între particulă și întreg aparține întregului ansamblu material și nu se lasă redusă la poziția ochiului.
Noțiunile de „particulă” și „întreg” se definesc, în acest regim, ca poziții scalare reversibile ale aceleiași imagini, iar „Granular Continuum” marchează o condiție a vizualității, întrucât statutul celor doi termeni variază în funcție de scară, distanță, densitate ori timp, acesta din urmă devenind o condiție fundamentală a imaginii care (a)cumulează materie. Materia însăși poate funcționa simultan ca întreg și ca particulă, modificând prezența celeilalte unități, întrucât fiecare unitate granulară apare deopotrivă ca rezultat al câmpului anterior și drept condiție pentru următorul.
Suprafețele lui But amintesc de logica mozaicului: de aproape se desfac în diferențe cromatice și acumulări de materie, iar odată cu distanța aceleași unități intră în alte raporturi și lasă să apară peisajul. Imaginea sa poate fi citită relațional; ceea ce o particularizează însă ține de o anumită dependență de traiectorie, de capacitatea câmpului vizual de a se reorganiza pe măsură ce traversează diferite praguri de rezoluție. Suprapunerea tușelor și acumularea cromatică, lizibilă abia dincolo de un anumit prag, introduc ceva comparabil cu o histereză a percepției: ordinea parcurgerii lasă o urmă, întrucât ceea ce s-a rezolvat perceptiv mai întâi condiționează ceea ce mai poate fi văzut ulterior.
Aici se desparte But de reversibilitatea pur pozițională a lui Seurat sau a mozaicului, unde întregul și particula își schimbă raportul odată cu distanța și îl refac la revenirea către punctul inițial. La But, traiectoria însăși participă la constituirea unității perceptive. Peisajul nu pornește de la o totalitate preexistentă, ci se constituie printr-o acumulare de diferențe dependentă de traiectorie, granularitatea introducând un al doilea prag de instabilitate: scara la care continuitatea se articulează.
Multiscalaritatea implicită în acest proces ține, în cazul lui But, de logica potrivit căreia aceeași configurație materială poate produce scheme diferite de coerență la rezoluții diferite. În contrast cu pixelul, unitatea minimă convențională a unei imagini digitale la o rezoluție dată, But întoarce, prin pensulație, tehnologia către o formă „primitivă”, explorând simultan o distanță simbolică și o instabilitate optică.
Cu alte cuvinte, imaginea panoramică produce iluzia cuprinderii totale a unităților picturale, în timp ce condiția acestui „Granular Continuum” amintește că scara rămâne nedeterminată, iar întregul reprezintă doar o altă etapă a articulării imaginii.
Chiar revenirea lui But în același spațiu expozițional — Borderline Art Space — produce, prin ea însăși, un tip de scalaritate instituțională în interiorul căreia instabilitatea unității granulare devine vizibilă tocmai prin repetiție.
Mircea But (n. 1991) trăiește și lucrează în Baia Mare. A absolvit secția de pictura din cadrul Universității de Artă și Design din Cluj Napoca, terminând totodată și studiile de master. Arta sa îmbină diferite medii și materiale (acril, spray, colaj, fotografie) urmărind să obțină o notă experimentală. Procesul este la fel de important ca rezultatul final, fiecare lucrare reprezentând o nouă descoperire și, puse împreună, formează un puzzle complet.