ArtEast Gallery vă invită sâmbătă, 21 iunie, de la ora 17:00 la finisajul expoziției „Peisaj post urban – cer ordonat / Cerul va fi și mâine tot acolo” semnată de artistul Mihai Tarași și curatoriată de Dana Lungu.
Sâmbătă este ultima zi când mai poate fi vizitată expoziția-eveniment a maestrului Mihai Tarași. Privind geneza acesteia, artistul mărturisește:
„Ideea peisajelor post urbane cu nori – începute cu 15-20 de ani în urmă – a venit într-o după amiază de vară, pe la ora 5, după o ceartă cu nevasta mea. Iuliana pornise o campanie împotriva melcilor care-i mâncau florile din grădină iar eu încercam, pe ascuns, să-i feresc din calea ei și să-i relochez în locurile pe unde ea trecuse deja. Când a înțeles ce făceam, și-a mutat intențiile războinice împotriva mea. Am încercat, în van, să-i explic că melcul este, ca și noi, parte din natură, că trebuie să trăiască și el și că pentru asta trebuie să mănânce ceva, bla, bla, bla… Mai pe scurt, în urma «discuției», am fost catalogat drept o persoană insuficient urbanizată.
Eticheta Iulianei a produs în mintea mea o serie de gânduri: despre faptul că evoluția urbanizării se suprapune, cred eu, pe evoluția culturală și că, în esență, urbanizarea este un act uman de colonizare forțată a naturii; despre situația omului contemporan aflat la intersecția dintre discreția autoconsistenței și autosuficienței lumii naturale și agresivitatea, plină de polemici, argumente și vocalize belicoase, a lumii noastre culturale; despre mai recentele ideologii post umaniste; despre faptul că între natural și cultural eu nu reușesc să mă poziționez, în mod hotărât, de o parte sau de alta și că această situație produce o mulțime de întrebări sâcâitoare; alte gânduri de felul ăsta.
În jurul lor s-a închegat întrebarea care a dus la apariția peisajelor mele post urbane: Oare există viață – sau altceva – după urbanizare (sau după ce se termină urbanizarea)? Singurul lucru care «mi s-a arătat» pe post de răspuns nu-i chiar un răspuns, ci doar o evidență. Ea poate fi formulată așa: Cerul va fi și mâine tot acolo. După descoperirea asta, m-am liniștit și am intrat în atelier unde lucrurile au venit cumva de la sine. Alegerea și construcția plastică a norului ca element cu putere de reprezentare corporală a cerului mi s-a părut cel mai firesc lucru. Restul este muncă obișnuită, adică tot felul de asocieri între elemente, coduri, soluții tehnice și tehnologice, soluții plastice etc.”
Curatoarea Dana Lungu descrie astfel conceptul expoziției:
„Să nu îl crezi niciodată pe Mihai Tarași. Nu în ceea ce arată la prima vedere. Nimic din ceea ce ar părea să fie această instalație picturală nu rămâne la fel, după unul sau mai multe momente de reflecție. În fond, aceasta este una dintre calitățile marilor artiști.
În ciuda a ceea ce avem în fața ochilor, aceștia nu sunt niște nori. Ne este înfățișată harta cromatică a unui cer reinventat, în care plutește o entitate aflată între realitate și proiecție, între natural și artificial, între cerul fizic și cloud-ul digital. O entitate dematerializată de semnificația meteorologică și transfigurată într-o arhitectură a memoriei afective. Sau un ecran cromatic pe care se proiectează stări, gânduri, dorințe. Serialitatea acesteia aduce un ecou al esteticii pop-art, cu trimiteri directe la Shot Marilyns de Andy Warhol. Dar aici nu mai este vorba de faima și supraexpunerea unei icoane pop, ci de o formă banală, aproape invizibilă, reîncărcată de sens: norul.
De asemenea, aceasta nu este o expoziție de tablouri. Este ambiția unui monah medieval care ne propune un cer ordonat într-o suită de compoziții riguroase. O savantă geometrie a efemerului. Este un gest warholian reinterpretat cu intensitate lirică, un joc al diferenței în interiorul aceleiași forme, un exercițiu de contemplare afectivă.
Mihai Tarași transformă norul într-un totem al introspecției și ne trimite la poezia cotidianului, la Walt Whitman — o reverență în fața detaliului, a repetiției zilnice, a miracolului discret. Dar, la fel ca în picturile lui Edward Hopper, peisajul nu este descris, ci trăit. Acesta nu este un oraș, nu e o natură, ci un timp suspendat, un cer interior. Un peisaj post-urban, în care clădirile și zgomotele se estompează, iar ceea ce rămâne este cerul – o constantă tăcută, un ecran pe care se proiectează stări, amintiri, speranțe. Fiecare nor reverberează o stare a ființei, lumina unei zile din șirul unei vieți. Doar locul rămâne mereu comun : sub același cer.
La rigoare, aceasta nu este nici măcar o expoziție despre peisaj, ci despre consolare. Despre promisiunea tăcută că, oricât de fluidă ar deveni lumea, cerul va fi și mâine tot acolo”.
Mihai Tarași este profesor universitar doctor în cadrul Universității de Arte Plastice „George Enescu” din Iași și membru al Uniunii Artiștilor Plastici.
S-a bucurat de numeroase expoziții personale în instituții prestigioase, printre care Muzeul Naţional „Vasile Pârvan”, Bârlad (2005), Muzeul Național Brukenthal, Sibiu (2003), Centrul Cultural Francez Iaşi (2001), Sala Cupola, Iaşi (1991), dar și de expoziții de grup la Galeria Cupola din Iași (2009), Muzeul de artă din Constanţa (2003), ArtEast Gallery Iași (2022), Institutul Cultural Român de la Veneţia (2000) sau Galeriile Haganes din Norvegia (1995).
Galeria ArtEast a fost înființată în 2021, cu scopul promovării artei contemporane românești. În bogata activitate expozițională de până acum și-au găsit loc deopotrivă artiști emergenți și mari personalități artistice.
Situată în Iași, galeria dezvoltă relații constante cu publicul iubitor de artă, colecționari, critici de artă, jurnaliști culturali și artiști cu diferite opțiuni stilistice.
Prin programul său, ArtEast explorează complexitatea scenei artistice, stimulând profesionalismul, autenticitatea, dialogul creativ cu tradiția și experimentul. Ea oferă astfel o perspectivă panoramică asupra artei contemporane.